Ce fel de parinte esti: autoritar sau indulgent?

A fi parinte este o activitate complexa care include multe comportamente specifice, care functioneaza separat si impreuna, pentru a influenta valorile copilului.

Desi comportamentele parentale specifice, cum ar fi cititul cu voce tare, pot influenta dezvoltarea copilului, examinarea unui comportament specific izolat poate fi o greseala.

Stilul parental are menirea de a descrie diferentele dintre modurile de a creste copiii. Desi parintii au moduri diferite de a-si controla sau socializa copiii si fac acest lucruri intr-o masura mai mare sau mica, se presupune ca rolul principal al tuturor parintilor este acela de a influenta, invata si controla copiii.

Stilul parental cuprinde doua elemente:

• Receptivitatea parentala (desi este denumita caldura parinteasca sau sprijin parental) se refera la gradul in care parintii cultiva, in mod intentionat, individualitatea, auto-controlul si auto-afirmarea copiilor, prin adaptarea, suportul si respectarea nevoilor si cererilor speciale ale celor mici.
• Exigenta parentala (care mai este numita si control comportamental) se refera la pretentiile pe care le au parintii de la copii, pentru a se integra in familie, impuse prin gradul de maturitate, supraveghere, eforturi disciplinare si dorinta de a discuta, fata in fata, cu copilul care este neascultator.

Patru stiluri parentale

Clasificarea parintilor in functie de gradul de receptivitate si exigenta parentala creaza o tipologie a patru stiluri parentale: indulgent, autoritar, democratic si indiferent

Fiecare dintre aceste stiluri parentale reflecta caracteristici diferite, care apar in mod natural, ale valorilor, deprinderilor si comportamentelor parentale si un raport diferit intre receptivitate si exigenta.

Parintii indulgenti (numiti si "permisivi” sau "indirecti”) sunt mai mult receptivi decat exigenti. Ei nu sunt traditionalisti si sunt toleranti, nu cer un comportament matur, permit un grad mare de autoreglare si evita confruntarile cu copiii.

Parintii indulgenti pot fi si ei impartiti in doua tipuri: parintii democratici, care, desi toleranti, sunt mai constiinciosi, implicati si dedicati copilului, si parintii indirecti, lipsiti de fermitate.

Parintii autoritari sunt extrem de exigenti si fermi, dar nu sunt receptivi. Acestia sunt orientati spre supunere si ierarhie, si se asteapta ca ordinele sa le fie executate, fara comentarii.

Acesti parinti ofera copiilor un mediu bine organizat si structurat, cu reguli clare. Parintii autoritari pot fi impartiti in doua tipuri: non-autoritari indrumatori, care sunt fermi, dar nu bagaciosi sau dictatori atunci cand isi exercita puterea, si autoritari-fermi, care intervin extrem de mult.

Parintii democratici sunt atat exigenti, cat si receptivi. Ei monitorizeaza si atribuie standarde clare modului de conduita al copiilor lor. Sunt categorici, dar nu suparatori si restrictivi. Metodele lor disciplinare sunt pentru a sprijini copiii, si nu pentru a-i pedepsi. Ei isi doresc ca cei mici sa fie atat ambitiosi, cat si responsabili din punct de vedere social, sa aiba o capacitate de autoreglare si sa fie cooperanti.

Parintii indiferenti au un grad scazut atat de receptivitate, cat si de exigenta. In cazuri extreme, acest stil parental se poate referi la parinti distanti-neglijenti si parinti neglijenti, desi majoritatea parintilor cu acest stil se gasesc in limite normale.

Din cauza ca stilul parental este mai degraba o tipologie decat o combinatie liniara de receptivitate si exigenta, fiecare stil parental inseamna mai mult decat si este diferit de caracteristicile partilor sale componente.

Pe langa faptul ca sunt diferite din punct de vedere al receptivitatii si exigentei, stilurile parentale difera si din punct de vedere al unei a treia dimensiuni: controlul psihologic.

Acesta se refera la incercarile de control, care intervin in dezvoltarea psihologica si emotionala a copilului prin folosirea unor deprinderi parentale, cum ar fi inducerea sentimentului de vina, „retragerea dragostei”  ( ex: daca faci asta, mami si tati nu te mai iubesc) sau sentimentul de rusine ( ex: vaiii ce ai facut, acum nimeni nu va vrea sa se joace cu tine).

Nu exista un anume stil parental care sa fie considerat cel potrivit, modul de relationare cu copilul ar trebui sa fie recunoscut ca un factor important pentru formarea caracterului acestuia, deoarece propriul caracter al parintelui se oglindeste asupra copilului.