Relatiile parinti - copii (Partea 2)

Continuare de la: Relatiile parinti - copii (Partea 1)

Dintre aceste nevoi emotionale mentionez cateva:

● Dragoste - copiii au nevoie de dragoste - atunci cand sunt fericiti si cand sunt tristi - adica tot timpul. Aceasta inseamna sa ascultam copilul cand isi exprima gandurile si sentimentele, sa-i acordam atentie cand are nevoie de aceasta, presupunand atingere adecvata (mangaieri, imbratisari, saruturi), insotita de afectiune (zambet, cuvinte de incurajare, apreciere, exprimarea increderii in el). Alternarea comportamentelor de manifestare a dragostei cu cele abuzive sau de neglijare fac ca dragostea sa nu mai fie perceputa ca atare, aparand neincrederea si sentimentul de respingere.

● Onestitate - copiii au nevoie de a cunoaste oamenii si de a avea incredere in ei. Minciuna sau adevarul spus pe jumatate il fac pe copil sa fie confuz.

● Respect - tratati copilul ca pe o persoana valoroasa, lasati-l sa faca alegeri. Explicati-i motivele pentru care trebuie sa ia anumite decizii, nu i le impuneti fara a-l ajuta sa inteleaga motivul pentru care acestea sunt importante. Folositi un limbaj marcat de respect, de tipul: multumesc, iarta-ma.

● Intelegere - ascultati copilul cand vorbeste si incercati sa vedeti lucrurile si din perspectiva lui. Copilul are nevoie sa fie inteles.

● Acceptare - chiar si atunci cand greseste nu respingeti copilul, acesta are nevoie sa fie acceptat ca persoana (ajutati-l sa inteleaga ca respingeti comportamentul sau si nu pe el).

● Rabdare - copiii au nevoie de timp pentru a-si insusi unele comportamente (pentru aceasta au nevoie de exercitii si explicatii).

● Corectitudine - copiii trebuie sa cunoasca regulile, iar aplicarea lor sa fie constanta si corecta, odata ce acestea ce au fost stabilite.

● Constanta - comportamentul adultului trebuie sa fie constant in timp si in diferite situatii. Schimbarea regulilor il face pe copil sa fie confuz si nesigur si ii transmite mesajul ca respectarea lor nu este atat de importanta.

● Timp - copilul are nevoie de atentia si compania parintilor. Alocati-va timp sa-l invatati, sa-l ascultati, sa va jucati cu el, sa-i cititi, sa vorbiti cu el, sa va plimbati impreuna cu el. O sa constatati ca petrecand mai mult timp cu copilul veti aprecia mai mult acest lucru si va va fi mai usor sa renuntati la alte activitati care iau mult timp, dar care nu sunt la fel de importante.

Atitudinile pe care le au parintii fata de copii pot influenta evolutia viitoare a acestora stimuland-o sau, din contra, franand-o.

Un climat familial lipsit de securitate emotionala va genera o perceptie asemanatoare despre realitatea sociala, copilul manifestand retinere si dificultati de relationare, nefacand fata unui mediu pe care il percepe ca fiind ostil. De asemenea, criticile frecvente si nejustificate au efecte negative asupra increderii in sine, copilul subestimandu-si propriile forte.

Exagerarea laudelor si complimentelor pot genera stari depresive, in cazul in care copilul nu reuseste sa atinga scopurile inalte pe care si le-a propus pornind de la supravalorizarea posibilitatilor efective pe care le are.

Aparitia discrepantelor intre posibilitatile reale ale copiilor si asteptarile parintilor constituie sursa complexelor, frustrarilor precum si formarii unei imagini de sine deformate.

Pentru o dezvoltare armonioasa parintii trebuie:

● sa creeze posibilitatea dezvoltarii normale a copilului, asigurandu-i acestuia sentimentul sigurantei prin oferirea de dragoste neconditionata (copilul trebuie sa aiba constiinta ca apartine cuiva, ca exista cineva caruia ii pasa de el)

● sa ofere copilului dreptul la reactii proprii (la bucurie, tristete, furie)

● sa puna interdictii cat mai putine - dar importante

● sa constientizeze punctele tari si cele slabe ale copilului

● sa nu il minta

● sa aiba incredere unul in celalalt, copilul sau nu trebuie sa fie ideal

● sa stie ca pedepsindu-l pe copil, nu-l invata decat evitarea pedepsei

● sa-si trateze copilul asa cum ar dori sa-l trateze el (reciprocitate).

Copilul nu este proprietatea parintelui ci un om care va deveni autonom!

Psiholog Paul Apostica