Fricile copiilor foarte mici (pana la varsta de 2 ani)

Copiii au frici care, pentru noi, adultii, pot sa para nesemnificative, pot sa nu aiba sens. Dar asa par acestea pentru noi, iar pentru copilul nostru frica este reala. Chiar daca ”monstrii” nu exista in realitate (pentru noi), pentru copil, in realitatea lui, acestia chiar exista.

Unii copiii vorbesc deschis despre aceste frici, altii, le tin in ei, pana cand intr-un fel sau altul, ele ies la suprafata. Pentru ca un copil sa poata vorbi despre fricile sale, care sunt atat de personale si intime, e foarte important ca relatia sa cu parintii, (cu mama, in mod special) sa fie o relatie foarte deschisa, copilul sa simta ca poate avea incredere, in noi, ca si parinti ca-l intelegem si-l acceptam cu fricile lui.

Copiii foarte mici

Incepand cu primele momente de viata, copilul incepe sa-si formeze si sa-si dezvolte atasamentul fata de mama (in primul rand) sau fata de alte persoane care au grija de el.

Frica de separare

Separarea de persoanele semnificative pentru el, poate sa creeze anxietate si crize de plans. A lasa copilul sa planga, fara a fi alaturi de el, atunci cand experimenteaza frica, nu face decat sa creasca anxietatea acestuia si sa invete, daca asta se repeta , ca atunci cand are nevoie, nu e nimeni langa el. Intr-un final, se va opri din plans, obosit si epuizat, cu sentimentul ca e singur si abandonat, dezvoltand un atasament nesigur.

Atunci cand mama pleaca de langa el, e important sa vorbeasca cu cel mic, si atunci cand se intoarce, sa-l anunte. In felul acesta copilul va fi asigurat ca mama se intoarce si va capata incredere.

Atunci cand copilul devine anxios in prezenta unor persoane noi, pe care nu le cunoaste, e important sa il asiguram ca totul e OK si e important ca el sa faca cunostinta cu aceste persoane, tinandu-l in bratele noastre.

Gradual, el poata sa fie lasat sa exploreze noua persoana, spatiul nou etc. Copilul are nevoie de incredere si asigurare ca poate sa faca asta in siguranta, in prezenta mamei, care, treptat, il lasa pe copil sa exploreze spatiul si sa se indeparteze, atat cat simte el ca poate.

Intotdeauna e important sa anuntam copilul, atunci cand plecam, fara sa ne furisam (multi parinti procedeaza asa, atunci cand copilul e lasat la gradinita si are o perioada dificila in care nu se adapteaza – parintii se furiseaza si dispar atunci cand copilul nu e atent). Asta nu face decat sa creasca neincrederea si sentimentul de insecuritate.

Recomandam sa-i spuneti copilului ca veti pleca, si sa discutati cu el despre asta, sa-l asigurati intotdeauna ca va intoarceti! Asta face sa creasca increderea lui in dvs, sa dezvolte un atasament sigur, fara frica de a fi abandonat. Puteti incerca sa-l implicati pe cel mic intr-o activitate preferata si, abia apoi sa plecati, dar nu inainte de a-i spune ca veti face asta si de a-l asigura ca va intoarceti la el curand.

Copiii au nevoie de stabilitate si ritualuri pentru ca sa invete ca pot sa aiba incredere in dvs, sa aiba certitudinea ca lucrurile se intampla intr-un anumit fel, totul sa fie previzibil (ritualul de noapte buna, ritualul de ramas bun etc). Adaptarea la situatii noi, se face treptat, gradual, nu dintr-o data (primele zile la gradinita, colegii noi, a dormi cu o ruda, in absenta mamei etc).

Laura- Simona Ciocoiu

psiholog- psihoterapeut
Centrul de Psihoterapie si Dezvoltare Personala

str. Ion Ghica nr. 1

Bucuresti, sector 3
tel. 0723366515

Facebook