Dante si puisorii

Dora, o fetiță de 5 anișori, iubea foarte mult păsările. S-a atașat enorm de cei doi pui de guguștiuc care s-au născut în cuibul făcut de părinții guguștiuc pe balconul ei. Aceștia aveau penajul cenușiu-brun pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât. I-a urmărit de la depunerea ouălelor și clocitul lor, până la hrănire și învățarea primelor lecții de zbor.

Fetiței îi plăcea să privească cum perechea de guguștiuci făceau cu schimbul pentru a-și apăra puișorii și a nu-i lăsa singuri. Pentru a da și ea o mână de ajutor, Dora le punea în fiecare zi miez de pâine și apă.

Puii guguștiuc au crescut și într-o bună zi au plecat în lumea largă...

Mama Dorei a văzut tristețea pe chipul fetiței și a hotărât să-i facă o surpriză.

Era o frumoasă zi de primăvară când mama a cumpărat doi puișori de găină.

Aceștia aveau o privire caldă și un puf atât de galben de parcă erau doi bulgări de aur. Abia ieșiseră din cuibar și se grăbeau să primească botezul soarelui.

Ajunși în casa Dorei aceasta le dădu să mănânce mălai umezit cu apă și le confecționă un țarc de nuiele unde aveau să doarmă. Puișorii cu piciorușele lor încă nesigure s-au cuibărit și au adormit în scurt timp.Tare curioși dis de dimineață au pornit încet, încet să verifice împrejurimile. Mergeau unul lângă altul și se țineau după picioarele Dorei. Nu merseră mult și dădură peste un “monstru”. S-au speriat și au început să tremure.

- Nu vă speriați, eu sunt Dante, câinele. Unde ați plecat așa hai-hui?

- Vrem să cunoaștem și noi împrejurimile și să ne găsim un prieten.

- Dacă vreți, putem fi prieteni și vă pot arăta eu împrejurimile, eu sunt câinele casei.

- Suntem încântați.

- Iată, aici se află camera Dorei. Acestea sunt păpușile ei, să aveți grijă și să nu deranjați nimic, ține foarte mult la ele. Acolo este balconul. Să nu ieșiți niciodată acolo pentru că ați putea cădea.

- Am înțeles, Dante. Iți mulțumim pentru amabilitatea ta.

A doua zi puișorii simțind nevoia să ciugulescă și cum pe balcon au zărit un ghiveci cu iarbă s-au grăbit să ajungă acolo. Uitaseră că Dante le spusese să nu meargă acolo pentru că vor fi în pericol. Ciuguleau fericiți când deodată unuia dintre ei îi scăpă un picioruș printre gratiile de la balcom. Începură să strige disperați după ajutor.

- Piu, piu! Ajutor!

Dante îi auzi și veni în grabă. Îl trase ușor și foarte grijuliu cu lăbuța lui pentru a nu-l strivi.

- V-am spus să nu ieșiți pe balcon pentru că este periculos. De ce ați făcut asta?

- Am vrut să ciugulim. Îți mulțumim pentru ajutor. Ești un prieten de nădejde.

- Vă rog, fiți mai atenți și atunci când vreți ceva atrageți atenția Dorei sau spuneți-mi mie și vă voi ajuta.

Puișorii au ajuns doi cocoși adevărați. Au învățat să cânte "cucurigu" și să trezească întreaga casa în fiecare dimineață.

A sosit vremea să fie duși la țară, la bunicii Dorei, nu mai puteau fi crescuți într-un apartament.

- La revedere Dante, vei rămâne prietenul nostru! Nu vom uita niciodată ce ai făcut pentru noi!

- La fiecare sfârșit de săptămână ne vom revedea pentru că o însoțesc pe Dora săptămânal când îți vizitează bunicii. La revedere, dragilor!

Dante și cei doi cocoși au rămas prieteni până în ziua de azi și se bucură împreună de fiecare sfârșit de săptămână.

Text: Simona Ioniță
Desene: Antonia Nweke