Broscuta Moni

A fost odată o broscuța tare curioasă. Ea locuia lângă pădurea minunilor. Despre acea pădure se spunea că, te poate transforma și te poate duce în lumea pe care ți-o dorești.

Broscuța noastră, Moni, căci acesta era numele ei, visa sa poată vedea cum e în lumea oamenilor. Auzise că există jucării care arată ca ea și copiii se bucură jucându-se cu ele. Își dorea să trăiască și ea o astfel de experiență a jucăriei broscuță. Întrucât gândul nu-i dădea pace s-a hotărât să meargă în pădurea minunilor și să-și pună această dorință. Să se transforme într-o broscuță jucărie!

Pădurea minunilor era locul care te ajuta să-ți împlinești orice dorință, însă drumul până acolo nu era deloc ușor. Înainte de a intra în pădure trebuia să mergi pe o alee care avea de o parte și de alta numai liane răutăcioase. Dacă nu erai atent se înfășurau de tine și nu-ți mai dădeau voie să avansezi. Însă Moni era o brocuță ambițioasă. A mers cu grijă.

A ales momentul cel mai potrivit, acela când lianele se odihneau. Unele dintre ele aveau un somn tare adânc, iar Moni a știut să profite de acest lucru. Dorința era prea mare și nu-și permitea să facă vreo greșeală care să o țină pe loc și să nu ajungă acolo unde vroia, la îndeplinirea visului ei.

O dată ajunsă pe tărâmul magic al pădurii minunilor, broscuța a închis ochii, și-a imaginat dorința concretizându-se și ... gata!

Moni s-a transformat într-o broscuță de cauciuc care atunci când o apăsai striga "oac". Uitase, însă, să-și dorească să se afle pe rafturile unei librării sau direct în casa vreunui copil, ca experiența ei să se concretizeze exact cum își imaginase.

Așa că, nu avea ce face decât să aștepte să treacă cineva prin pădure, care s-o observe și s-o ia acasă. Nu trecu mult timp și apăru pădurarul. Acesta nu o observă. Dezamăgită, broscuța se rostogoli până la piciorul lui. Călcată cu talpa bocancului ea scoase un "oac" țipător.

- O jucărie! Oare cum o fi ajuns aici? I-o voi duce nepoatei mele.

Moni era fericită. Va ajunge la un copil. Exact așa cum își dorise.

- Iată, Toni dragă, ți-am adus o broscuță!

- Mulțumesc, bunicule! Ce frumoasă e! Merg să-i fac băiță!

Fetița spălă broscuța și îi făcu cunoștință cu celelalte jucării. În sfârșit, trăia experiența mult visată. Cu timpul începu să i se facă dor de lacul ei. Pe zi ce trecea devenea tot mai tristă. Trebuia să ajungă iar în pădure pentru a se putea transforma în broscuța ce fusese mai înainte. Se strădui din răsputeri s-o supere pe Toni pentru a o determina să renunțe la ea, însă în zadar pentru că fetița se atașase de jucărie. Astfel, broscuța trebuia să se obișnuiască cu ideea de a nu-și mai vedea lacul.

Dar, într-o bună zi... la Toni veni în vizită un băiețel. Acesta luă broscuța și apăsă pe ea până când nu mai auzi niciun sunet. Broscuța jucărie se stricase și acum avea șanse să ajungă în pădure. A fost aruncată la coșul de gunoi. Vântul puternic a răsturnat tomberonul, parcă special pentru a o ajuta, și a dus-o direct pe tărâmul pădurii minunilor.

Astfel s-a transformat iarăși în broscuța cea vie și a ajuns în lacul ei.

De atunci, broscuța cea curioasă, a învățat să aibă grijă ce își dorește. A povestit tuturor experiența ei și de fiecare dată spunea: "ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să se întâmple!"

Text: Simona Ioniță
Desen: Antonia Nweke (6 ani)