Primele lectii de viata

Copiii de astazi profita din plin de beneficiile care le ies in cale si ne nemultumesc profund: invata mai greu sa foloseasca toaleta, pentru ca scutecele absorbante ii fac sa nu resimta disconfort; vorbesc mai tarziu decat ne asteptam deoarece, inconjurandu-i cu dragostea noastra excesiva, ghicim ce vor inainte sa schiteze un gest sau sa rosteasca o silaba!

La scoala, fiecare lectie e urmata de un test… dar in realitatea de fiecare zi, viata e insasi testul urmat de lectie…

Fiecare moment e un prilej de alegeri: e asa de… enervant si… amuzant! Il certam sau ii zambim?! Abia l-am incaltat si e deja descult! Am terminat de pus mancarea in castronel si toata e deja in parul lui si pe haine! L-am imbracat cu hainele cele mai frumoase si – cateva clipe mai tarziu – tropaie printr-o balta!

Am adresat mai multor persoane, mame cu copii mici sau deja adulti, rugamintea sa-mi indice una dintre primele lectii de viata oferite copilului lor. Raspunsul lor a fost „nu-mi vine acum nimic in minte” sau o ridicare din umeri. Aceasta dovedeste complexitatea „meseriei” noastre de mamici, imposibil de descris in cateva cuvinte…

Dorinta noastra de a avea copilul perfect ne determina uneori la actiuni absurde! Am vazut o tanara mamica care, plimbandu-si copilul care avea cam doi ani, ii spunea apasat „Norii se formeaza in straturile superioare ale atmosferei. Spune si tu: at-mos-fe-ra!”

Lectiile incep insa mult mai devreme si daca as incerca sa realizez o enumerare a lor, iata cateva dintre ele!

1. Prezenta noastra le ofera confort si siguranta: invata sa surada si sa rosteasca primele sunete, initial nearticulate, apoi silabe lipsite de semnificatie; in cele din urma rostesc cuvinte. Imi amintesc cu mult drag zilele cand eram asa de racita incat faceam temperatura: ascultam atatea povesti… Timpul parca se dilata: toti aveau timp pentru mine…

2. Jucaria pe care le-o oferim la aparitia primului dinte ii pregateste pentru momentul in care vor putea manca singuri alimente solide. Nu trebuie sa fie una scumpa, ci una usor de rontait! Nu numai ca isi dezvolta muschii pe care ii vor folosi cand vor mesteca, dar isi diminueaza placerea oferita de a tine intre dinti propriul deget.

3. Primul pas e mai usor de facut cu jucaria preferata in mana: copilului i-ar putea da chiar senzatia ca il sustine. Iarba sau covorul moale de sub picioare ii va atenua durerea provocata de o eventuala cadere. Mai tarziu, o jucarie pe care o trage dupa el, il motiveaza sa mearga mai departe!

4. Primele cuvinte, primele propozitii pe care le va rosti micutul au legatura directa cu ceea ce el percepe ca fiind nevoia sa de comunicare. Daca ii oferim jucaria dorita chiar inainte sa intinda mana dupa ea, il hranim inainte sa-l incerce cea mai slaba senzatie de foame, va vorbi mai rar.

In dorinta lui de a deosebi binele de rau, un copilas a cerut permisiunea mamei „Mama da pup?”. Incantata, mama i-a raspuns „Da!”. Insa copilasul a insistat, repetand cele trei cuvinte. Mama i-a raspuns la fel. Atunci, copilasul, care nu avea nici doi ani, a avut o reactie imprevizibila: a alergat spre un caine maidanez de talie mare, si-a incolacit bratele in jurul gatului acestuia si l-a pupat fix pe bot, sub privirea incremenita a mamei… care era convinsa ca copilasul vrea un pupic de la ea.

Preocuparile si perceptia copilului asupra lumii difera de a noastra. Un soarece ne provoaca repulsie! Pentru el ar putea fi cel mai minunat lucru de pe pamant, o jucarie vie si pufoasa! O furnica ar putea fi o faptura misterioasa, poate desprinsa dintr-o poveste! Punandu-i intrebari si provocandu-l la discutii, vom intelege din raspunsurile lui scurte cate ceva din lumea in care zburda imaginatia lui si-i vom dezvolta abilitatile de comunicare.

Inca din prima zi de viata, il invatam sa deosebeasca binele de rau. Fiecare lucru conteaza: cum il certam ca nu tine manuta cand ii taiem unghiile, cum ii ranim pielea capului cand il pieptanam, cum il oparim sau cum ii invadam ochii cu sampon cand ii facem baie… Va adora aceste lucruri… sau va fugi de ele mancand pamantul, de indata ce va putea!

Dar mai ales conteaza sa fim acolo pentru el, sa-i ascultam fiecare cuvintel rostit… Copilul nu ravneste dupa o jucarie scumpa, ci dupa una pretioasa: prezenta noastra.

Articol scris de Carmela Botezatu