A PHP Error was encountered
Severity: Notice
Message: Memcache::connect(): Server 194.183.153.40 (tcp 11212, udp 0) failed with: Connection refused (111)
Filename: libraries/Cache.php
Line Number: 77
A PHP Error was encountered
Severity: Warning
Message: Memcache::connect(): Can't connect to 194.183.153.40:11212, Connection refused (111)
Filename: libraries/Cache.php
Line Number: 77
A trecut un an si jumatate si uitandu-ma in urma imi dau seama ca viata mea are un alt sens, este fericita, plina de emotie in fiecare zi si mai ales este viata unei MAME.
Dar sa incep cu inceputul...
Aveam o viata linistita, o familie unita , fericita, un sot minunat. Prieteni, excursii, magazine, un job destul de bun si o cariera la inceput de drum. Dar lipsea ceva, stiam ce dar nu vroiam sa ma gandesc la asta. In fiecare dimineata ma trezeam intrebandu-ma: oare cum ar fi sa...?
Intr-o dimineata de iunie 2004 m-am trezit simtind ca de atunci incolo viata mea se va schimba. Nu pot sa va spun cum am simtit asta, pur si simplu am plecat spre servici impreuna cu sotul meu si totul mi se parea extrem de ...altfel.La servici m-am hotarat. Ajung acasa si cumpar un test de sarcina(eram sigura ca sunt insarcinata!)Si asa a fost. Nu-mi venea sa cred, n-am spus nimanui, credeam ca visez.Dupa ce mi-am mai cumparat vreo 4 teste si toate pozitive m-am hotarat: Sunt insarcinata!!!
Bucuria a fost enorma din partea tuturor.
Au urmat apoi firestile emotii, temeri, frici, confuzii... Au trecut. La 8 saptamani punct m-am infiintat in fata cabinetului ginecologic si asteptam cu inima cat un purice verdictul. La controlul obisnuit echografic... NIMIC. Am spus: Dar sunt insarcinata, simt asta! Am reusit sa-l conving pe dr. care ma chemase peste inca 2 saptamani sa-mi faca o echografie intervaginala. Si ce credeti!? Inimioara copilului meu batea acolo, mica cat un ac de gamalie pe ecran. Doamne!!! am zis , Esti mama si simti asta de cand e inca fff devreme.
Totul a decurs apoi normal, concediu la Vatra Dornei, liniste, depanand amintiri cu sotul, cu prietenii, si asteptand sa vina momentul, undeva la mijlocul lui februarie 2005. Nu mai aveam rabdare!
A trecut si vara si o data cu ea si spaima echografiei tridimensionale de morfologie fetala, am aflat ca minunea din burtica este baiat, a venit toamna.
Noptile erau pline de emotie si imi doream mai mult decat orice pe lume sa treaca zilele, lunile, anul 2004 si sa vina si minunea mea.
Craciunul 2004 a fost ceva unic. Pentru prima oara am vrut sa-l petrecem in familie: eu, sotul meu si puiul nostru, chiar daca el doar in burtica.
La miezul noptii pe 31 decembrie 2004 mi-am pus o singura dorinta: sa nasc un baiat sanatos cu ochii negri. (noi in familie avem ochi de culori deschise - stiam ca va fi aproape imposibil!)
Luna ianuarie a trecut fff repede; controale, m-am hotarat sa nasc natural, vizite si sedinte de terapie contra fricii cu ginecologul (un om extraordinar), emotii si iar emotii.
Si vine si Februarie, luna magica.
Merg la control pe 4 februarie si ... surpriza doctorul meu - parca il vad si acum... dupa ca ma consulta de rutina deja, imi spune: Ne vedem maine dimineata la ora 9. De ce? eu. Pentru ca vei naste!
Doamne, va dati seama!? O singura zi sa ma pregatesc, sa aleg un nume, sa fiu gata de a naste! Imposibil, dar sotul meu , calm si linistit (plin si el de emotie) a facut ca acea zi de 4 februarie sa fie cat mai lunga pentru a avera timp sa pregatesc tot. Si chiar e o enigma pt mine cum am reusit sa fac totul in cateva ora si sa mai si dorm vreo 3-4 ore.
La ora 9 pe data de 5 februarie 2005 m-am infiintat la spital unde ma astepta doctorul pentru a naste.
A fost o nastere pe cat de lunga (12 ore) pe atat de frumoasa. Am simtit fiecare moment la maxima intensitate pana cand a sosit clipa magica: 22:36, 5 februarie 2005.
L-am vazut! Nimic nu se compara cu durerea enorma din timpul nasterii si cu linistea si implinirea extraordinara pe care o simti imediat dupa aceea.
Plina de emotiii auzeam aievea vorbe far sir: respira bine... 3,600... 54cm... da e bine... e baiat... este totul in regula...
Vocea doctorului mi se parea departe, doar mana lui calda pe fruntea mea plina de sudoare facea legatura cu lumea in care eram.
Printre lacrimi, cu o voca stinsa si tremurand de emotii am reusit sa-l intreb singurul lucru de care am fost in stare si singurul pentru multe ore de atunci incolo: Ce ochi are baiatul meu? Si raspunsul venit a fost cel la care nu m-as fi asteptat niciodata: Este un baiat frumos, sanatos si cu ochii... negri!
Pe moment m-am bucurat enorm, desi stiam ca de la nastere ochii se schimba ulterior, dar vin astazi aici in fata voastra, si va indemn cu toata dragostea mea sa credeti in minuni: Baietelul meu are acum 1 anisor si 7 luni aproape si este minunea mea cu ochii mai negri decat as fi sperat vreodata.
Dar sa incep cu inceputul...
Aveam o viata linistita, o familie unita , fericita, un sot minunat. Prieteni, excursii, magazine, un job destul de bun si o cariera la inceput de drum. Dar lipsea ceva, stiam ce dar nu vroiam sa ma gandesc la asta. In fiecare dimineata ma trezeam intrebandu-ma: oare cum ar fi sa...?
Intr-o dimineata de iunie 2004 m-am trezit simtind ca de atunci incolo viata mea se va schimba. Nu pot sa va spun cum am simtit asta, pur si simplu am plecat spre servici impreuna cu sotul meu si totul mi se parea extrem de ...altfel.La servici m-am hotarat. Ajung acasa si cumpar un test de sarcina(eram sigura ca sunt insarcinata!)Si asa a fost. Nu-mi venea sa cred, n-am spus nimanui, credeam ca visez.Dupa ce mi-am mai cumparat vreo 4 teste si toate pozitive m-am hotarat: Sunt insarcinata!!!
Bucuria a fost enorma din partea tuturor.
Au urmat apoi firestile emotii, temeri, frici, confuzii... Au trecut. La 8 saptamani punct m-am infiintat in fata cabinetului ginecologic si asteptam cu inima cat un purice verdictul. La controlul obisnuit echografic... NIMIC. Am spus: Dar sunt insarcinata, simt asta! Am reusit sa-l conving pe dr. care ma chemase peste inca 2 saptamani sa-mi faca o echografie intervaginala. Si ce credeti!? Inimioara copilului meu batea acolo, mica cat un ac de gamalie pe ecran. Doamne!!! am zis , Esti mama si simti asta de cand e inca fff devreme.
Totul a decurs apoi normal, concediu la Vatra Dornei, liniste, depanand amintiri cu sotul, cu prietenii, si asteptand sa vina momentul, undeva la mijlocul lui februarie 2005. Nu mai aveam rabdare!
A trecut si vara si o data cu ea si spaima echografiei tridimensionale de morfologie fetala, am aflat ca minunea din burtica este baiat, a venit toamna.
Noptile erau pline de emotie si imi doream mai mult decat orice pe lume sa treaca zilele, lunile, anul 2004 si sa vina si minunea mea.
Craciunul 2004 a fost ceva unic. Pentru prima oara am vrut sa-l petrecem in familie: eu, sotul meu si puiul nostru, chiar daca el doar in burtica.
La miezul noptii pe 31 decembrie 2004 mi-am pus o singura dorinta: sa nasc un baiat sanatos cu ochii negri. (noi in familie avem ochi de culori deschise - stiam ca va fi aproape imposibil!)
Luna ianuarie a trecut fff repede; controale, m-am hotarat sa nasc natural, vizite si sedinte de terapie contra fricii cu ginecologul (un om extraordinar), emotii si iar emotii.
Si vine si Februarie, luna magica.
Merg la control pe 4 februarie si ... surpriza doctorul meu - parca il vad si acum... dupa ca ma consulta de rutina deja, imi spune: Ne vedem maine dimineata la ora 9. De ce? eu. Pentru ca vei naste!
Doamne, va dati seama!? O singura zi sa ma pregatesc, sa aleg un nume, sa fiu gata de a naste! Imposibil, dar sotul meu , calm si linistit (plin si el de emotie) a facut ca acea zi de 4 februarie sa fie cat mai lunga pentru a avera timp sa pregatesc tot. Si chiar e o enigma pt mine cum am reusit sa fac totul in cateva ora si sa mai si dorm vreo 3-4 ore.
La ora 9 pe data de 5 februarie 2005 m-am infiintat la spital unde ma astepta doctorul pentru a naste.
A fost o nastere pe cat de lunga (12 ore) pe atat de frumoasa. Am simtit fiecare moment la maxima intensitate pana cand a sosit clipa magica: 22:36, 5 februarie 2005.
L-am vazut! Nimic nu se compara cu durerea enorma din timpul nasterii si cu linistea si implinirea extraordinara pe care o simti imediat dupa aceea.
Plina de emotiii auzeam aievea vorbe far sir: respira bine... 3,600... 54cm... da e bine... e baiat... este totul in regula...
Vocea doctorului mi se parea departe, doar mana lui calda pe fruntea mea plina de sudoare facea legatura cu lumea in care eram.
Printre lacrimi, cu o voca stinsa si tremurand de emotii am reusit sa-l intreb singurul lucru de care am fost in stare si singurul pentru multe ore de atunci incolo: Ce ochi are baiatul meu? Si raspunsul venit a fost cel la care nu m-as fi asteptat niciodata: Este un baiat frumos, sanatos si cu ochii... negri!
Pe moment m-am bucurat enorm, desi stiam ca de la nastere ochii se schimba ulterior, dar vin astazi aici in fata voastra, si va indemn cu toata dragostea mea sa credeti in minuni: Baietelul meu are acum 1 anisor si 7 luni aproape si este minunea mea cu ochii mai negri decat as fi sperat vreodata.
Tu ce zici?
