Catel prost Acum cu ce ne mai jucam

Doamnelor si Domnilor,

va prezint o intamplare din curtea firmei in care lucrez. Mie una mi s-a parut geniala.

Zi de sambata ( prost ca lucrez, dar de... ), curtea societatii, ca mai peste tot, populata de nimeni. Ies la tigara, ca trebuie sa respectam Normele Europene privind viciul, si in frig zgribulita, vad minunea modernitatii: o masinuta de jucarie, tip “de teren”, neagra, cu abtibilduri, mergea singura singurica, fara sa intre in alte masini, mari de data asta, parcate regulamentar!

Si mergea mare mergea, ba o mai cotea, masinuta teleghidata era!

Din neant, apare deodata un catel… Fericirea animala matura (deoarece era un caine de talia celor care se ocupa de relatiile romano-nipone) este extraordinara. Nu va puteti imagina un caine, ca nu mai era de mult pui, sarind ca unul mic, ca si cand nu ar fi trecut prin foame si geruri de -20 grade. Si se agita, si sarea in jurul masinutei, care continua sa faca slalom printre jaloane imaginare. Si catelul ii tinea calea, si masinuta schimba traseul cand credea Grivei ca a prins-o… Si copilul se auzea razand undeva in departare… Si Grivei sarea, si la un moment dat se opreste masinuta… Grivei incepe sa sara din nou, sa dea din coada si mai tare, dar masinuta nimic, nu reactiona. Statea inerta…

De dupa gardul care imi optura orizontul in dreapta, apare atunci un capusor cret cret, plin de inele si carlionti, cu o telecomanda in mana care zice:

Catel prost! Acum cu ce ne mai jucam?

Catelul se uita intrebator, neintelegand rostul antenei pe care o tinea in gura, legatura acelui obiect cu masinuta jucausa, si bucuria si bunatatea carliontatului copil, care vroia sa se joace si catelul cu masina, nu doar el!

Nu-mi venea sa cred si nu stiam ce sa fac intai. Sa rad sau sa-l pup pe micut, micut care isi gasise un prieten de joaca intr-o zi geroasa de sambata.

Chiar mi-a umplut ziua de fericire si bucurie. Cum sa nu ii iubesti cand vezi atata puritate in ei? Abia astept sa am un copil.