Mai pastreaza romanii traditiile?

Despre traditii in general si cateva din obiceiurile si superstitiile legate de femeia insarcinata

Traditii, obiceiuri, datini, credinte, zise, descantece, rugaciuni, supersitii au devenit notiuni deja abstracte, intr-o societate obosita de viteza, dar al carei ritm de viata e din ce in ce mai accelerat, alergand spre niciunde, investind doar in "confort si siguranta", alterandu-si instinctele si devenind interior tot mai inerta de fapt.
Societate autosuficienta care sfideaza cu acuta aroganta tot ceea ce nu poate vedea sau intelege... caci de simtit nici nu mai poate fi vorba, avand drept singure valori si credinte palpabilul, masurabilul si ale carei prioritati marcheaza numai sfera concretului, a ceea ce poate fi cantarit sau numarat, toate vizand unica dimensiune a realitatii imediate.

Craciunul, Pastele sau alte evenimente-ceremonie, ce insotesc imperios existenta umana, au degenerat, si-au pierdut noima, farmecul, stralucirea, incarcatura sacra, manifestarea solemna transformandu-se in afaceri, pretexte spoite a kitsch sau simple formalisme, rapind foarte putin monotoniei, pe individul blazat, plat, plictisit de uniformitatea vietii care curge in acelasi ton lipsit de variat...
Dar sunt lucruri pe care intr-un fel sau altul le percepem vag cu totii, in anumite momente, tot mai rare, ce-i drept...

Spre comparatie, opunem atmosferei alienate, specifice lumii moderne contemporane, pe cea aerata a societatii patriarhale, plina de vital, societate in care toate activitatile cotidiene erau marcate de sacru, de sfant, de divin... de la aprinsul focului, la coacerea painii, la pregatirea bucatelor, la mulsul oilor, la ridicarea unui gard, la plantarea unui copac, la semanat, la culesul roadelor, la rasaritul sau apusul soarelui, la caderea noptii etc. toate parcurse cu modestie si recunostinta, in incantantie, rugaciune sau descantec.

Omul "nemodern" stia sa roage si sa multumeasca... painii ca a crescut, bucatelor ca sunt bune, pomului ca a rodit, vitelor ca s-au inmultit, primaverii ca a venit, iernii ca a trecut, soarelui ca a rasarit si tot asa... vorbindu-i zilei inca de cu dimineata sa fie plina, frumoasa si cu spor. Astfel relatia sa cu lumea "cuvantatoare si necuvantatoare" era vie si in continuu dialog.

Ganditi-va! Cum ar fi sa ne plecam in fata automatului de cafea, din colt si sa-i multumim pentru o minunata cafea fierbinte, cand noi tocmai am bagat o fisa, cand noi tocmai am platit... deci ni se cuvine, cand insusi numele ne spune ca trebuie sa primim un raspuns automat si obligatoriu?! Da, dar se poate sa-si termine esentele chiar atunci, sa se defecteze chiar in respectiva fractiune de secunda si sa tuseasca scuipand cafea pe fata grava, pretioasa si plina de plictis de sub tencuiala Loreal atent aplicata... sau in decolteul trendy... neintarziat aliniat tendintelor vremii.

Dar noi nu mai avem timp si chiar daca am avea, semetia si aroganta - date de joaca "de-a creatorul" intr-o lume pe care am "recreat-o" (credem noi!) si in care deci totul ni se cuvine pentru ca este produsul nostru, pentru ca totul este "facut de mana omului" - ne determina sa privim cel mult cu zambet ingaduitor, dispretuind si ridiculizand naivitatea bunicilor.
Bunici care pretuiau, iubeau si tratau cu respect fiecare frantura de viata, fiecare pietricica de pe drum, fiecare fir de nisip, fiecare smoc de iarba, fiecare adiere de vant, fiecare crampei de cer, intr-o lume in care toate isi aveau locul si rostul lor; intr-o lume in care lucrurile erau clare pentru toti, "impamantenite", "asa apucate de la mosi".
Toti stiau ce e bine a se face si ce nu e bine, ce e "lucru rau" si ce efecte poate avea, dar mai ales cum sa se fereasca sau cum sa preintampine formele de pericol "vazute si nevazute".

Cele mai elocvente aspecte in acest sens, gravitau in jurul momentelor cheie ale vietii: nastere, nunta, moarte. In cultura noastra si nu numai, nasterea este principalul prilej de bucurie ce incununeaza existenta unui cuplu, considerat astfel binecuvantat caci "placuti si cu trecere sunt in fata lui Dumnezeu, femeia si barbatul ce aduc pe lume prunci". Odata casatorita, grija femeii, in societatea traditionala, era "sa implineasca randuiala", aceea "de a purcede grea"; sa-si "implineasca rostul pe pamant" fericind cu urmasi intreaga familie...

Foarte sugestiva este poezia lui Vasile Alecsandri, surprinzand cu finete "dorul romancei", sentimentele pe care le incearca de fapt, orice femeie cu instincte materne nealterate - instincte neafectate de criza nebuneasca a carierei, a afirmarii, de febra contestarii "slabiciunii" "sexului slab" si impunerii superioritatii lui, in nesfarsitul si nesabuitul "razboi al sexelor", in care fiecare incearca sa-si dovedeasca suprematia, fara sa-si puna problema ca au roluri diferite in istoria umanitatii, care nu presupun nici un fel de competitie. In aceasta lupta in slujba orgoliului, femeia iroseste cea mai mare parte din energia cu care a fost investita pentru a fi partasa la "marea creatie".

Dorul romancei

Vasile Alecsandri

De-ar vrea bunul Dumnezeu
Sa-mi asculte dorul meu!
De-as avea un copilas
Dragul mamei ingeras!

Cat e ziua, cat e noapte,
I-as sopti cu blande soapte,
Cat e noapte, cat e zi,
Tot la sanu-mi l-as pazi!

L-as pazi, l-as dezmierda,
Mii de sarutari i-as da.
Si i-as zice-ncetisor:
Nani, nani, puisor!

De-ar fi cerul cu priinta
Sa-mplineasc-a mea dorinta
De mi-ar da un baietel
Dragul mamei voinicel!

N-ar fi prunc mai fericit
Si pe lume mai iubit!
Alt copil n-ar fi ca el
Mititel si frumusel!

Obrajelu-i ca de spume
N-ar avea seaman pe lume!
N-ar fi ochii nimarui
Dulci ca ochisorii lui!

Iar eu mandra maiculita
Pe-ai sai ochi, pe-a sa gurita
Ne-ncetat l-as saruta,
Saruta si i-as canta.

Si i-as face-o descantare
S-ajung-un viteaz mare,
Un viteaz ce-ar straluci,
Cum n-a fost, nici n-a mai fi!

Si l-as pune sa se culce
Pe-al meu san, leagan dulce
Si i-as zice incetisor
Nani, nani, puisor!

Haideti sa vedem care erau cateva dintre obiceiurile, superstitiile si traditiile legate de femeia insarcinata

Acum insarcinata, deci cu un statut total aparte in mijlocul comunitatii, femeia trebuie sa aiba o alta conduita respectand datini si obiceiuri, tinand cont de credinte, convingeri, superstitii, date, zise, specifice perioadei.

Astfel ca "o femeie ingreunata trebuie sa se fereasca foarte tare de a manca fiece, pentru ca si aceasta inca poate foarte lesne sa-i strice. Asa, nu e bine sa manance doua poame care sunt crescute si lipite una de alta sau, dupa cum spun bucovinenii si moldovenii, sa nu manance niciun fel de poame ingemanate, caci va face copii gemeni."

"In fine, in tot timpul ingreunarii, trebuie sa se fereasca, ca sa nu fure nimic de-ale mancarii, pentru ca fiind prinsa, in rusinea ei, lesne ar putea sa se prinda de obraz, si prinzandu-se, copilul ce-l naste se iveste cu semnul lucrului furat pe trup."

"Femeia ingreunata, atat dupa credinta romanilor din Bucovina cat si a celor din Transilvania, sa nu se uite nicicand lung si cu prea mare pasiune la lucruri si oameni sluti, urati, ologi, schiopi, orbi, mai pe scurt sa nu se uite, cum se spune, uitandu-se la ceva, fie om, animal defectuos, insemnat, ci indata cum a vazut ceva, sa-si aduca aminte ca e in stare binecuvantata si ca, prin urmare nu e bine a se uita mult si lung la nimica, ca atunci copilul se naste, dupa cum a aratat lucrul sau omul ce l-a vazut."

"Mai departe, femeia ingreunata sa nu deie cu piciorul la vreun cane, caci copilul ce-l va naste va fi cainos la inima, sau dupa cum spun si cred romanii din Transilvania, copilul femeii ce va da cu piciorul in vreun cane sau mata, va fi flocos si paros ca animalul pe care l-a lovit."

"Femeia insarcinata care va sedea pe treptele unei scari de la casa, va face copilul anevoie, iar aceea care va sedea pe vreo albie, va naste fata."

"Femeia ingreunata, care poarta mai greu, va naste baiat, daca poarta mai usor, va naste fata."

Nasterea este si ea insotita de ritualuri complicate ce au drept protagonist moasa care isi imparte atentia si grija intre lauza si nou-nascut.

Citate din "Nasterea la romani" de S.Fl. Marian.

Citeste despre traditii si superstitii pentru prima baie, alaptare, lauzie