Imaginea de sine

Intrat  in sfera preocuparilor psihologilor inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, conceptul de "sine" (self) se bucura si la ora actual de un interes deosebit, fapt concretizat printre altele si de existenta a peste 20 de concepte care graviteaza in jurul lui: self-concept, self-esteem; self-efficiency¹.

Conceptul de sine este definit ca "o colectie organizata de credinte si simtaminte despre noi insine"²; "reprezentare organizata, structura de referinta prin care individual evalueaza perceptiile care au legatura cu mediul lor social"³.

Prin urmare, la baza formarii sinelui sta experienta stocata in memorie, care mai tarziu va fi utilizata in evaluarea unor situatii sociale.

Memoria de lunga durata asigura, astfel, mentinerea relativ stabila a schemei sinelui care implica "organizarea informatiilor pe care oamenii le au despre ei insisi, caracteristici, atribute, principii, statut social, statut familial, sex"⁴, intr-un cuvant "cine  sunt si ce sunt?".

Acesta schema a sinelui se construieste de-a lungul timpului, fiind rezultatul interactiunilor dintre individ si mediul fizic sau socio-cultural, functionand ca un ecran prin care informatia care vine este codificata si selectata.

De aceea, omul poate prelucra mai usor si mai rapid informatia pentru care schema contine un material mai relevant.

Imaginea de sine joaca un rol deosebit de important in conduita, omul fie apara, fie afirma, fie tinde si doreste sa creeze celor din jur o imagine anume despre sine, de obicei favorabila.

Imaginea despre sine se constituie treptat in procesul de socializare a  fiintei umane prin raportarea la sistemul de valori si normele socio-culturale dominante in grup, ea reflectand statuturile familiale, profesionale, civice, organizationale si rolurile persoanei in decursul vietii exprimate in, respectul de sine, in atitudini, in opinii si comportamente.

"Imaginea de sine este expresia concretizata a modului in care se vede o persoana oarecare, este contaminata de dorinta, dar si de modul in care evalueaza ceilalti, persoana respectiva"⁵

Primul aspect al identitatii proprii care se dezvolta in primul an de viata si care ramane un fel de ancora a constiintei de sine este „simtul unui eu corporal”.

In cursul primilor trei ani de viata  se dezvolta treptat trei aspecte ale constiintei de sine: simtul eului corporal, simtul unei identitati de sine continue si respectul fata de sine, mandria.

Intre patru – sase  ani evolutia eului este departe de a fi completa, apar in aceasta  perioada alte doua aspecte ale individualitatii; „extensia eului” si „imaginea eului” (Allport) aspecte care se construiesc printr-un proces de interactune, copil-mediu in care individul (copilul) ajunge sa cunoasca ce asteapta parintii de la el si sa compare aceste asteptari cu propriul sau comportament.

Simtul identitatii copilului, imaginea sa despre sine si extinderea eului sunt mult intensificate la intrarea in scoala. 

In aceasta  perioada, identificarea devine un important principiu al invatarii, eul devine „factor rational” parte constienta a personalitatii, asemeni ego-ului freudian.

Mai tarziu, in adolescenta, apare o noua dimensiune a eului „efortul personal central”, eul devine un „luptator pentru scopuri”.

Cat de repede gasesc oamenii raspunsurile depinde de o serie de factori intre care amintim: meticulozitate, perseverenta, cinste, spirit de cooperare, responsabilitate, etc.

Rosch, 1975 apud Ross, 1992 subliniaza ca oamenii isi formeaza conceptia despre sine asemanator formarii conceptelor despre alte obiecte pentru ca ei fiind „constant in propria lor companie” ajung sa-si observe mai bine decat altii propriile actiuni si propriile reactii.

Mihaela Buz - psiholog

Referinte:
1, 2. Ilut, 2001
3, 4. Ross, 1992
5. V.Ceausu, 1983, pag. 75