Handicapul fizic al copilului- o realitate traumatizanta

Handicapul fizic al copilului– o realitate traumatizanta

Ioana-Corina MARCU,

consilier psihologic experienţialist sub supervizare – formare in evaluarea si consilierea

experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei

Handicapul fizic reprezinta o realitate traumatizanta pentru toti oamenii care sufera de acest tip de deficienta. In cazul copiilor, realitatea devine si mai dura, datorita fragilitatii emotionale a acestora. Intrebari dramatice fara raspuns ca “De ce eu?” , “ De ce nu sunt la fel ca ceilalti?”, “Ce pot face pentru a deveni normal?”, pot genera, in timp, tulburari de comportament.

Copilul reactioneaza fata de handicapul fizic intr-o maniera ce depinde de atitudinea familiei sale fata de acesta. Copilul cu deficienta intelege treptat ca este diferit de ceilalti, se poate considera un intrus, si in ciuda intentiei parintilor de a-si ascunde deceptia, el realizeaza ca nu este copilul “visat”.

Tocmai de aceea, acesti copii au nevoie de iubirea celor din jur, care sa-i sprijine in formarea constiintei de sine(ce s-ar forma mai greu) si in largirea cercului social de relationare. Intr-un mediu afectiv cu carente, copilul va trai un sentiment puternic de insecuritate, teama ca va fi abandonat de familia sa si respins de societate. De asemenea, el acorda o deosebita semnificatie relatiei cu alti copii, datorita nevoii sale de a se simti acceptat si valorizat, suportand cu greu respingerea.

Insuficienta incredere in sine il impiedica sa-si manifeste creativitatea, curiozitatea si spiritul intreprinzator. Acesta intampina dificultati in experimetarea unor situatii noi de viata, datorita subprotectiei sau supraprotectiei familiale.

Optim ar fi ca el sa aiba posibilitatea de a alege, de a-si exprima dorintele si de a vedea ca adultii tin cont de optiunile sale. Astfel, va beneficia de experiente noi, care ii vor solicita capacitatile de adaptare si vointa. Perseverenta acestor copii in vederea atingerii anumitor performante, indeosebi scolare, ii uimeste pe adultii din jurul lor. Atunci cand activitatea copilului este incununata cu succes, acestia se simt apreciati si stimati. Din pacate, esecul isi poate face aparitia in situatia in care scopurile propuse sunt mult prea inalte si pretentiile parintilor prea mari.

Interventia supraprotectoare a parintilor in astfel de situatii, cand sentimentul esecului este perceput in mod intens, poate determina o insuficienta pregatire a copilului pentru viata de adult. Atunci cand copilul intampina anumite obstacole in rezolvarea unor probleme, este indicat ca parintii si educatorii sa gaseasca un echilibru intre situatia de ajutor total ce asigura copilului un succes rapid si situatia de ajutor partial.

Copilul trebuie sa isi asume anumite responsabilitati atat fata de propria persoana cat si fata de altele. Privarea lui de acest drept determina neinsertia sa in societate. Capatarea autonomiei personale prin eforturi sustinute de familie, sta la baza construirii constiintei de sine.

Sentimentele de inferioritate, de descurajare, de abandon, de neincredere si apatie datorate unor esecuri permanente, ii predispun pe acesti copii la consumul de droguri sau la manipulari de catre grupuri delincvente. Atitudinea familiei se dovedeste a fi esentiala in astfel de situatii. O familie armonioasa, calda, suportiva poate impiedica aceste comportamente negative, si poate favoriza recuperarea copilului deficient fizic.

Fiecare copil dispune de un potential recuperator fantastic, care este influentat de gasirea resurselor necesare unei automobilizari. Terapia de tip psihologic lucreaza pe linia accepatarii deficientei fizice, a recastigarii increderii in sine, a diminuarii anxietatii, frustraii, a valorizarii pozitive a personalitatii acestuia. Pe langa consilierea psihologica si familiala, in recuperarea deficientilor fizic se apeleaza si la exercitii de gimnastica, fizioterapie, kinetoterapie, reflexoterapie, acupunctura, etc.

Scolarizarea in scoli obisnuite, alaturi de copiii sanatosi, este foarte indicata, mai ales daca intelectul lui este normal si are aptitudini pentru invatatura. Exista atatea exemple de copii cu deficiente fizice care au devenit adulti muncitori, economisti, medici, functionari sau magistrati.

“Reproducerea sau preluarea acestui text se poate face doar cu acordul autoarei si prin citarea sursei.”