Atasamentul la copiii mici

Atasamentul. Legatura mama-copil

Calitatea relatiei dintre parinti si copiii mici constituie unul dintre factorii esentiali ce stau la baza cresterii si dezvoltarii acestora. Cuvantul "atasament" este utilizat, cel mai adesea, pentru a descrie natura acestei relatii.

Termenul de atasament este folosit pentru a se referi la relatia care se dezvolta intre un copil si parintele in primii doi-trei ani de viata. Cum se cladeste aceasta relatie, depinde de modul in care parintele stie sa raspunda nevoilor unui copil, atat in ce priveste ingrijirea acestuia cat si confortul care i se asigura si, mai presus de orice, senzatia de securitate pe care micutul o are in prezenta adultilor respectivi.

Atasamentul se dezvolta treptat si trece printr-o mare varietate de faze. Trebuie retinut faptul ca atasamentul se refera la sentimentele pe care copilul le nutreste fata de parinti si la actiunile sale si nicidecum la sentimentele parintilor fata de copil.

Legatura, relatia este, cel mai adesea, cuvantul folosit pentru a desemna ceea ce leaga mama de copil, acel liant ce apare in primele ore de viata ale micutului. Puternicele sentimente de dragoste si grija pe care mama o manifesta fata de bebelus, la inceputul vietii acestuia, cimenteaza legatura dintre cei doi. Ingrijirea continua si sensibilitatea pe care parintii le-o arata copiilor contribuie la formarea unor atasamente puternice ale
acestora.

Relatia de atasament care se formeaza in primii doi ani de viata ai bebelusului are nevoie de timp ca sa se dezvolte. De obicei, copiii dezvolta o asemenea relatie cu parintele (parintii) sau orice alta persoana care este capabila sa le furnizeze atentie directa, sa fie receptiva la nevoile lor. Acest tip de relatie cu unul sau doi adulti semnificativi pentru copil este o relatie de atasament primar.

Apoi, copiii vor lega relatii cu alti adulti care manifesta grija fata de ei iar, acestea, vor purta numele de relatii de atasament secundar. In mod ideal, copilul stabileste relatii puternice si pozitive de atasament primar cu parintii iar, apoi, atasamente secundare vis a-vis de fratii, surorile, matusile, unchii, bunicii, prietenii de familie foarte apropiati, etc. Acesta este un mediu cu un puternic efect pozitiv asupra dezvoltarii copilului.