Peter cel orfan (ep. 4 seria a II-a) de Diana Manolescu

Peter cel orfan (ep.?‚ 4 seria a II-a) de Diana Manolescu In mijlocul orasului, printre zeci sau poate chiar sute de persoane ce treceau?‚ cu repeziciune, Peter cauta disperat. Se scutura prin buzunare si gasi doar doi banuti. Ce-si putea cumpara cu ei? Nimic. Poate doar un sfert de paine... Desi poate era prea mult, ceea ce presupunem ca si-ar lua. Pleca infometat mai departe, privind cu pofta la gogoseria pe langa care tocmai trecea. Merse bietul ce merse, prin ploaie si frig, printre mii de pasi, pana cand auzi o voce abia soptita: -Peter? Peter auzind, se intoarse brusc si o vazu pe doamna Michael, imbracata in lunga sa haina, ca intotdeauna, purtand o palarie colorata, pe care chiar el i-o daruise impreuna cu amicii sai orfani. -Doamna Michael! Sunteti in sfarsit, aici! Dar bursc, doamna Michael disparu in ceata... Peter se vazu din nou singur, printre persoane straine. Incepu a lacrima. -Doamna... Michael! Si plangand, alerga spre a o gasi pe fosta sa profesoara, pe care se pare ca o iubea tare mult. Dar, mergand el ce mergand, zari un biet copil, care plangea cu.... pofta, stand pe o piatra, dintr-un colt al unei piete.. -Ce-ai amice? intreba Peter. -Dar ce nu am! Nu am parinti sunt... Orfan! Nu mai am bani, iar stapanul la care lucram, m-a concediat. Peter privi cu tristete spre bietul copil... Ii era mila de el... -Nici eu nu am parinti... Dar, stau intr-un orfelinat si am multi prieteni! -Atunci ce cauti aici? -Am plecat sa imi caut profesoara! iar Peter incepu a-i povesti intregul lung sir... Copilul il privi atent pe Peter, cu ochi mari, patrunzatori... Isi gasise un prieten ca si el... Orfan! va urma