Pentru viitoarele mamici pentru prima data

Buna dragele mele, viitoare mamici care au atatea intrebari si au nevoie de atatea incurajari pentru ceea ce o sa urmeze. Vreau ca inainte de a ma culca sa scriu povestea nasterii puiutului meu care doarme linistit la el in patut.

Scriu aflata sub influenta emotiei unei viitoare mamici care trebuie sa nasca saptamana aceasta.

Mi-am adus aminte si de emotiile prin care am trecut eu, acum fix noua luni. Astazi se implinesc 9 luni si 1 zi de cand mi-am tinut copilul in brate. De azi are mai mult timp pe pamant decat in burta mea. 

Si ce repede trece timpul. Ma uit la el si nu imi vine sa cred ca acum merge de-a busilea, iar acum 9 luni, la 6 dimineata mi l-au adus infasat intr-un scutec, doar intr-un scutec, si mi l-au pus in brate.

Nici nu am stiut ce sa ii fac. M-am uitat mirata la el si el la mine si uite asa a inceput drumul care nu se va termina niciodata.

Cand am ramas insarcinata eram in valtoarea emotiilor de licenta. Nici nu am stiut ca sunt insarcinata pana la 2 luni. Nu prezentam nici un simptom. Iar menstruatia si-a urmat traiectoria normala, doar ca nu asa puternic ca de obicei.

Nu lucram, eram la sfarsitul facultatii. Nu eram casatorita, dar intentionam sa fac lucrul acesta. Stateam in Bucuresti si vroiam sa ramanem acolo. Dar am aflat ca sunt insarcinata.

Si vestea m-a tulburat si mai tare mai ales ca doctorita care mi-a dat vestea mi-a spus ca este posibil sa il avortez ca am o rana f mare pe col si ca uterul este retrovers si este mare minune ca am si ramas insarcinata.

Nici nu stiam ce sa simt! Eram atat de derutata. De abia terminasem facultatea, cu note foarte mari. Dar trebuia sa ma angajez. Si ca sa ma angajez pe o perioada de proba, asa cum se obisnuieste, si apoi sa afle ca sunt insarcinata, in Bucuresti, nu se putea, riscam prea mult.

Asa ca ne-am intors in orasul natal. Aici m-am putut angaja foarte repede, am avut norocul de a gasi un post bun, nu pe ce terminasem, nu era ceea ce imi doream sa fac, dar ma multumeam cu atat pentru ca sa pot beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului, de 8 milioane.

Am mers la alti doctori si de abia la al 4-lea medic ginercolog m-am simtit bine si am avut incredere in dumneaei, fiindca este o doamna. Mi-a dat speranta, m-a linistit, mi-a dat un tratament de urmat si m-a asigurat ca situatia nu sta asa de urat cum o prezentase primul doctor.

Si uite asa, pentru copilul meu, am ajuns sa renunt la ceea ce credeam ca o sa fie viitorul meu, adica o cariera, asa cum au ajuns sa aiba prietenele mele din facultate, care si acum, cand vorbesc cu ele sunt mirate ca am un copil, nu le vine a crede.

In timpul sarcinii nu am avut probleme, decat unele greturi matinale, dar nu ma temeam de ele. Chiar ma obisnuisem.

Fiind o experienta unica pentru mine si fiind atat de influentata de ce spuneau cei din jurul meu ma asteptam ca in timpul sarcinii sa imi fie mult mai greu, sa indur cine stie ce dureri, sa am nu stiu ce probleme. Nu a fost asa.

Si timpul trecea, iar asteptarile mele ma inselau permanent, eu simtitandu-ma foarte bine.

Si asa se apropia marele moment. Eram atat de emotionata. Toata lumea ma sfatuia sa imi fac cezariana, ca este mai usor si nu simt nimic. Toate femeile care nascusera, inclusiv mama mea imi spunea ca durerile nasterii sunt insuportabile, ca te chinui foarte tare.

Dar eu respingeam ideea uterului taiat, imi e frica de operatii. Si fiind incurajata de dna doctor am ales sa nasc normal. Si asa am facut.

Am intrat in travaliu. Ma asteptam sa ma doara foarte tare. Ma rugam lui Dumnzeu mereu pentru ceea ce ma va astepta. Am avut si noroc, ca nu am avut dureri mari pana la dilatatie 5. Erau doar dureri de ciclu.

Iar eu ma plimbam prin camera de maternitate si mi se facea parul maciuca cand le auzeam pe celelalte fete urland, tipand. Ma rugam pentru ele. Deja de la dilatatie 5 am inceput sa am dureri mai mari de spate.

Eu ma rugam mereu crezand ca o sa ma doara atat de tare ca nu o sa mai am putere sa fac lucrul acesta.

Si intr-adevar, am inceput sa zic: "Cine m-a pus sa nasc normal? CIne? Eu ca sunt incapatanata. Nu puteam sa fac cezariana? Nu, ca eu vreau sa nasc normal, ca toate femeile au nascut normal si nu au patit nimic...."

SI nu trece mult si dna doctor vine sa vada ce fac. Cand aveam contractii ma asezam pe o minge. Si vazand ea la ce distanta sunt contractiile, ma aseaza pe masa de nasteri si vad cand le face semn asistentelor ca este vremea.

Nu mi-a fost teama fetelor. Pentru ca am indurat pana atunci fara sa tip sau sa urlu, pentru ca am fost foarte stapana pe mine am zis ca nici acum, in momentul acesta cel mai important nu o sa tip pentru ce de mine depinde daca va fi bine sau nu pentru copilul meu.

Daca eu o sa fiu puternica el o sa se nasca mai repede si nu o sa il chinui. SI din 3 incercari am nascut normal.

SI nu a fost asa cum se crede. Si eu ma minunez mereu, cum se poate intampla asa o minune. Cele care inca nu au nascut pana acum sigur au tot felul de reprezentari obiective asupra actului in sine, si li se pare poate foarte grotesc cum se intampla de fapt acest lucru, nasterea. 

Dar de fapt este cea mai mare minune lasata pe pamant pentru a se bucura oamenii de ea.

Si chiar daca se spune ca femeile sunt cele mai chinuite, apoi tot ele sunt si cele care au parte de cele mai frumoase sentimente si trairi. Si bebelusul meu este sanatos si acum. SI Dumnezeu ne-a ajutat. Si ii multumesc inca o data.

Sa aveti parte de o nastere usoara. Eu va sfatuiesc sa nasteti normal, natural. Nu va asteptati sa fie usor, dar credeti-ma ca nu este chiar atat de rau pe cat spune prietena dv.

Va doresc din suflet sa aveti parte de copii sanatosi si voi de sanatate cat mai multa. SI de multa putere.