Desene animate Degetica (Thumbelina, partea I, II si III)

Aceia dintre voi, care vreti sa comparati povestea scrisa cu cea din desenele animate, trebuie sa stiti ca cea din desene, are un subiect mult mai amplu si mai complex, printul aparand inca de la inceput. Dar pentru o mai buna intelegere a imaginilor, va recomandam sa cititi si textul.

Aventura, tristeti, bucurie, toate ne vor incerca pe parcursul vizionarii desenelor animate. Sunteti pregatiti, copii?

Degetica A fost odata o femeie care vroia si ea sa aiba un copilas, dar nu stia de unde sa-l ia. Atunci s-a dus la o baba vrajitoare si i-a spus:

- Uite, as vrea si eu sa am un copilas, nu poti sa-mi spui cum sa fac sa il gasesc?

- Cum sa nu?! a spus baba.Uite aici un bob de orz, dar sa stii ca nu-i orz de-acela care creste pe ogoare si pe care-l dai la gaini de mancare. Ia-l si pune-l intr-un vas cu flori si ai sa vezi ce iese.

- Multumesc, matusa, a spus femeia si i-a dat babei cinci banuti.

Apoi s-a dus acasa, a sadit bobul de orz si indata a rasarit o floare mare si frumoasa. Ai fi zis ca-i o lalea, dar petalele stateau stranse de parca ar fi fost numai imbobocita.

- Ce floare dragalasa, a spus femeia si a sarutat petalele rosii si galbene. Si, cum le-a sarutat, floarea s-a deschis pocnind. Era chiar o lalea ca toate lalelele, numai ca drept la mijloc, sedea pe pistilul verde, o fetita mititica de tot, gingasa si dragalasa si nu era mai mare decat un deget. De aceea i-au si pus numele Degetica. I-au facut un leagan dintr-o coaja de alun, saltea din petale albastre de toporasi, iar plapuma era o petala de trandafir.

Aici sedea noaptea, dar ziua se juca pe masa. Femeia pusese o farfurie plina de apa si de jur imprejur, pe marginea farfuriei, asezase flori cu lujere in apa.

Pe apa plutea o petala mare de lalea, pe care sedea Degetica si umbla de la o margine la alta a farfuriei. Avea drept vasle doua fire de par de cal. Era o placere s-o vezi. Stia si sa cante si canta asa de subtirel si de dulce, cum nimeni n-a mai cantat vreodata. Intr-o noapte, pe cand sedea frumusel in patucul ei, pe un ochi de fereastra care era spart, a intrat o broasca. Broasca era urata, mare si jilava. A sarit drept pe masa, acolo unde sedea Degetica si dormea acoperita cu petale rosii de trandafir.

- Ar fi tocmai buna de nevasta pentru baiatul meu, s-a gandit broasca si a luat coaja de aluna in care dormea Degetica si a sarit cu ea in gradina, pe geamul cel spart. Pe la marginea padurii, curgea un rau mare si lat. Malul raului era mlastinos si malos. Aici locuia broasca cu fecioru-su. Brr! Urat mai era si acesta si semana leit cu mama-sa. ‚“

Uac-uac-uac!???“ Asta-i tot ce-a putut el sa spuna cand a vazut pe fetita cea dragalasa in coaja ei de aluna.

- Nu vorbi asa de tare, ca se trezeste, spuse broasca cea batrana. Te pomenesti ca fuge, ca-i usoara ca un puf de lebada! S-o punem pe o frunza de nufar.

Pentru ea, asa mica si usoara cum este, are sa fie ca o insula. De-acolo n-are sa poata fugi, iar noi, in vremea asta, avem sa pregatim odaia cea frumoasa din mal si dupa aceea, aveti sa va mutati si sa stati acolo. In rau erau o multime de nuferi cu frunze late si verzi, care parca pluteau pe deasupra apei. Frunza care era cea mai departe de tarm, era si cea mai mare dintre toate. Broasca s-a dus inot pana acolo si a pus pe frunza, coaja de aluna cu Degetica in ea.

Fetita s-a trezit a doua zi dimineata si cand a vazut unde era, a inceput sa planga amar. De jur imprejurul frunzei celei mari si verzi, era numai apa, asa ca, la mal nu avea cum sa ajunga.

Broasca cea batrana statea in mal si isi impodobea odaia cu papura si cu flori galbene, ca sa fie frumos si sa-i placa nora-si. Dupa aceea, a luat pe uratul de fecioru-su si s-a dus cu el la frunza pe care sedea Degetica. Voiau sa-i ia patucul si sa-l duca in odaia in care aveau sa stea insurateii. Dupa aceea, aveau s-o ia si pe dansa.

Broasca s-a inchinat adanc in apa inaintea ei si i-a spus: - Uite pe fecioru-meu! Ai sa te mariti cu el si aveti sa traiti amandoi colo, jos, in mal, intr-o locuinta strasnica.

- Uac! Uac! Uac! Atata a spus feciorul broastei.

Au luat patucul si au plecat cu el, iar Degetica a ramas singurica pe frunza cea verde si a inceput sa planga si mai tare, pentru ca nu-i placea sa stea in mal cu broasca aceea urata si nici sa se marite cu uratul de fecioru-su. Pestisorii care inotau prin apa, o vazusera pe broasca si auzisera ce spusese, de aceea scoasera acum cu totii capul din apa, sa vada si ei pe fetita. A

u vazut cat e de dragalasa si le-a parut rau ca trebuie sa se duca cu broasca jos in mal. Nu! Asta nu trebuia sa se intample! S-au strans cu totii in apa, langa lujerul cel verde al frunzei, l-au ros cu dintii si frunza s-a desprins, si a inceput sa mearga pe apa in jos, cu Degetica pe ea, departe, departe, acolo unde broasca nu putea s-o mai ajunga.

Degetica a trecut asa, pe langa o multime de orase, iar pasarelele care sedeau in copaci, pe mal, o vedeau si cantau:

- Ce fetita dragalasa! Frunza mergea cu ea pe apa, tot mai departe si mai departe, pana a iesit din hotarele tarii aceleia. Un fluture frumusel si alb de tot, zbura pe langa ea si, de la o vreme, s-a lasat pe frunza, pentru ca Degetica ii placea. Fetita era foarte vesela.

Acuma broasca nu mai putea s-o ajunga si era asa de frumos pe unde mergea... soarele batea in apa si apa stralucea de parca era de aur.

Degetica si-a desprins cingatoarea, cu un capat a legat fluturele si cu celalalt capat l-a legat de frunza.

Acuma frunza mergea si mai repede si ea la fel, ca doar sedea pe frunza.

Degetica, partea I

Degetica, partea a II-a

Degetica, partea a III-a