Sarcina: o minune in viata unei femei

Multe sentimente ma coplesesc si nu stiu cum sa le fac fata...sunt sentimente de bucurie,unele chiar de tristete, insa cele care ma domina cel mai mult sunt cele de teama. Mi-e teama de esec,mi-e teama ca voi da gres si ca nu voi putea face fata situatiei de a ma descurca cu copilul...si totusi nu sunt singura care trece prin asa ceva, nu sunt singura mama de pe Pamantul asta, celelalte cum s-au descurcat oare? Acest gand,parca facuse ca o raza de speranta sa renasca in sufletul meu si sa ma pot bucura cu adevarat de ceea ce avea sa se intample. Voi da nastere unui copil...asta era minunea care avea sa se intample...si s-a intamplat...si mi-a schimbat viata intr-un fel de neimaginat. Cu o experienta destul de limitata,incerc sa-mi intru in rol,acela de a fi mama,poate cel mai important rol din viata mea.

Cu fiecare zi care trece, invat tot mai multe lucruri alaturi de fetita mea si incerc sa fac tot ce este omeneste posibil sa o stiu fericita. O vad crescand pe zi ce trece si incerc sa-i fiu,daca nu o mama foarte buna,atunci o prietena foarte buna.Am asteptat-o cu nerabdare, 41 de saptamani de sarcina ,lungi si obositoare,timp in care totul era sub aura misterului...oare cum va arata, oare cu cine va semana...intrebari care intr-un final,si-au gasit raspunsurile. Nimic nu este mai sublim si nici nu se compara cu momentul cand iti vezi copilul si il tii in brate pentru intaia oara...atunci uiti de toate temerile si incepi o noua viata,intr-un alt rol. Am renascut odata cu ea si odata cu ea traiesc:"anii in care visul si fantezia nu tin seama de nici un obstacol,in care orice bataie a inimii se daruie intregii lumi".

Langa ea,imi retraiesc copilaria si sufletul ei inocent si pur ma face sa fiu un om mai bun,macar sa incerc,ma face sa ma bucur de fiecare clipa din viata noastra,de fiecare moment petrecut impreuna,pentru ca toate sunt pretioase. Inainte,nu-mi puteam imagina cum voi fi in postura de mamica, iar acum,nu-mi pot imagina cum ar fi viata fara fetita mea. Fericirea ei, este acum scopul meu in viata si zambetul ei, este pentru mine un leac al sufletului.

Ma gandesc de multe ori, cum poate un omulet,o fiinta atat de plapanda,sa-ti schimbe existenta,sa-ti schimbe pur si simplu viata,modul de gandire,ce putere poate sa aiba o fiinta atat de firava asupra ta,incat sa te faca sa uiti de tot si de toate,sa uiti de toate neajunsurile si de toate supararile? Ma gandesc de nenumarate ori la aceste lucruri si nu gasesc decat un singur raspuns: copiii, nu-i facem cand suntem pregatiti sau cand credem ca suntem pregatiti, ei vin singuri, atunci cand avem mai mare nevoie de ei.

Scris de Georgeta