A PHP Error was encountered
Severity: Notice
Message: Memcache::connect(): Server 194.183.153.40 (tcp 11212, udp 0) failed with: Connection refused (111)
Filename: libraries/Cache.php
Line Number: 77
A PHP Error was encountered
Severity: Warning
Message: Memcache::connect(): Can't connect to 194.183.153.40:11212, Connection refused (111)
Filename: libraries/Cache.php
Line Number: 77
Abia ne mutasem impreuna... era frumos si ne lipsea ceva. Hotaram sa renunt la anticonceptionale, sa vedem ce se intampla. Trec luni de zile, si... nimic. Mai trec alte cateva, dar nici un rezultat. Fac "cercetari" printre cunostinte, sa imi recomande un medic bun. Cu noroc, am zis atunci, ajung la Dr. Ancar, la Medsana.
Fac analize, dar diagnosticul imi cade ca un par in cap: sterilitate primara: "Nu vei avea niciodata copii. Poate ai avea o sansa cu fertilizare in vitro". Acestea au fost cuvintele unui medic, care, fiind la o clinica particulara, trebuia sa isi vanda produsele. Refuzam categoric aceasta propunere si ii cerem analize amanuntite. Rezultatul "hormonalelor" cum spun ei, a determinat un nivel de 0.4 progesteron. In aceste conditii nu aveam ovulatie, deci nu erau sanse de o eventuala sarcina.
Hotaraste atunci sa imi fac injectii cu hormoni. Imi prescrie reteta si ma atentioneaza ca sunt destul de scumpe. Nu era o problema asta. Dupa ce imi comunica cand trebuie sa fac aceste injectii, ne spune ca dupa acest procedeu sa ne "inchidem in casa si sa prestam", ca sigur voi ramane insarcinata.
Era anul 2001 si deja trecusera 2 ani de incercari. Ne puneam mare speranta in acest doctor. Asa ca am fugit la farmacia indicata de el, cu vreo 5 milioane de lei in buzunar pentru 5 flacoane injectii. Surpriza a fost ca pana la urma acestea au costat 15 milionane. Iarasi nici o problema ne spunem... mergem acasa sa mai luam bani.
Incep tratamentul... dureros. Dureros pentru ca acestea erau uleioase si trebuiau facute incet. Dupa 2 saptamani le termin si plecam la mare, unde hotarasem sa "prestam". Timpul trece, iar rezultatul a fost 0. Decidem sa iau o pauza, deoarece aceste injctii hormonale imi afectasera foarte mult starea psihica. Trece luna august, cu dezamagiri, iar restul lunilor din 2001 trec din ce in ce mai greu.
In luna Ianuarie 2002, descopar ca sunt insarcinata. Fericire profunda, tipete de bucurie, intr-o dimineata de Duminica. Incepem sa dam telefoane, ca sa ne laudam. Merg la control si totul era bine. Sarcina confirmata. Cand aveam 7 saptamani de sarcina, am senzatia, la serviciu, ca trebuie sa merg neaparat la toaleta. Aici, dezamagire... Sangerasem f. putin, dar era de ajuns sa intru la banuieli. Serviciul meu se afla foarte aproape de Spitalul Filantropia, asa ca merg urgent acolo.
Diagnostic: amenintare de avort. Recomandari: o injectie, si repaus la pat timp de 3 zile, dupa care revin la control. Zis si facut. Luni, ma imbrac frumos, ca pentru "vizionarea" celui mai dorit dintre pamanteni. La echo, supriza: sarcina oprita in evolutie, suspecta de septicemie. Internare, chiuretaj pe viu, pentru ca datorita infectiei, anestezia nu isi facea efectul. Ma rog, durerea nu era nici pe departe ceea ce ma macina, ci faptul ca pierdusem ce imi era mai drag. Un copil dorit enorm de mult. Aflu ca de fapt, acele injectii cu hormoni nu trebuiau facute asa cum imi spusese marele Ancar, ci sub o monitorizare stricta a foliculilor. Asta imi sporeste si mai mult frustrarea ca nu toti medicii sunt medici.
In primavara, mergem la munte sa petrecem Pastele la o prietena. Acolo, ne iubim frumos si pasional. La sfarsitul lunii, rezultatul testului de sarcina este pozitiv. De data asta luam decizia de a nu mai spune nimanui, pana cand nu avem certitudinea ca totul este in regula. Superstiti....
Trec 7 saptamani de sarcina, iar de data asta am mici contractii si sangerare mai abindenta. Este seara la ora 11 si avem f. aproape spitalul Giulesti. De garda este Dr. Mircea Preda, care dupa consult ma interneaza si imi da "pilule" despre care nici azi nu stiu ce sunt. Ma linistesc si dorm ca un prunc toata noaptea. Dimineata vine Mircea la vizita cu o reteta in mana si imi pune urmatoarea intrebare: "Asta este reteta cu medicamentele pe care ar trebui sa le iei. Ai doctorul tau sau vrei sa colaboram impreuna?" Tonul cald pe care mi-a vorbit si in acelasi timp sinceritatea lui, m-au facut sa spun fara echivoc un hotarat :DA, cu dumneavoastra.
Cele 9 luni de sarcina au decurs greu. Controale din 2 in 2 zile, analize, teste, echografii, etc. Niciodata acest OM nu m-a lasat sa stau la rand, ca restul gravidelor, niciopdata nu mi-a primit nici o atentie. Chiar mi-a dat mobilul lui si pentru orice mi se parea mai ciudat, il sunam la orice ora. Joi, 16 Ianuarie 2003 - control. Avea sa fie ultimul. ma programeaza pentru data de 18 Ianuarie, sambata, cand este de garda, sa ma interneze pentru a naste "impreuna".
Vineri, 17 Ianuarie seara, imi fac baia de rigoare si ma asez in pat. Dupa vreo jumatate de ora simt ud. Ma iut si vad ca s-a rupt apa. ma bufneste instantaneu rasul, in timp ce sotul meu intra in panica si se duce sa se incalte, uitand de mine :). Il intorc din drum si il sun pe doctor, care era la o petrecere. Imi spune sa merg la spital, unde este de garda un prieten de al lui, iar dupa consult sa il sun sa vorbeasca el cu medicul. In 10 minute ajungem acolo, iar conversatia dintre medici a fost scurta:"Stai linistit acolo, ca nu naste pana maine la pranz, cand tu oricum esti de garda".
Normal ca acest lucru m-a inspaimantat. M-au dus direct in sala de nastere, unde eram singura. Era 11 noaptea. Moasa imi tine de urat si ma maseaza tot timpul. Stam chiar la povesti. La 4 dimineata au inceput nasterile. Veneau si plecau, iar eu ramaneam amanet. Aveam contractii, dau nu si dilatatie. medicul de garda ma consulta mereu, dar nu lua nici o hotarare. Mai erau vreo 3 ore si venea medicul meu.
La 7 dimineata, apare, madru ca o floare (si o spun cu mare drag). ma cunsulta si ma intreaba daca vreau epidurala. Spun ca ma mai gandesc 5 minute, pentru ca stiam ce inseamna asta. cand minutele de gandire au trecut, vreau sa ii spun ca Da, dar nu mai am cui: urgenta mare si doctorul meu intra in operatie. Asa ca astept in dureri. La ora 10 si jumatate dimineata simt ca momentul se apropie si le spun asistentelor. "Nu acum, iubita, ca Mircea este in cezariana", mi-au raspuns. Am noroc, ca dupa alte 10 minute, doctorul meu vine intr-un suflet si ma intreaba cum e treaba. Se uita si imi spune sa merg pe masa de nastere.
Dupa nici 5 minute imi vedeam pruncul: un baiat atat de frumos, incat m-am gandit cum am putut sa aduc pe lume asa o perfectiune.
Se apropie 18 Ianuarie, cand Robert va implini 4 anisori. Sunt mandra de el asa cum sunt mandra de mine ca am rezistat timp de atatia ani de chin.
Ii urez La multi ani, iar voua va recomand cu mare caldura doctorul Mircea Preda, care acum este la Centrul de Diagnostic si Tratament Victor Babes.
Bafta si rabdare tuturor!
Fac analize, dar diagnosticul imi cade ca un par in cap: sterilitate primara: "Nu vei avea niciodata copii. Poate ai avea o sansa cu fertilizare in vitro". Acestea au fost cuvintele unui medic, care, fiind la o clinica particulara, trebuia sa isi vanda produsele. Refuzam categoric aceasta propunere si ii cerem analize amanuntite. Rezultatul "hormonalelor" cum spun ei, a determinat un nivel de 0.4 progesteron. In aceste conditii nu aveam ovulatie, deci nu erau sanse de o eventuala sarcina.
Hotaraste atunci sa imi fac injectii cu hormoni. Imi prescrie reteta si ma atentioneaza ca sunt destul de scumpe. Nu era o problema asta. Dupa ce imi comunica cand trebuie sa fac aceste injectii, ne spune ca dupa acest procedeu sa ne "inchidem in casa si sa prestam", ca sigur voi ramane insarcinata.
Era anul 2001 si deja trecusera 2 ani de incercari. Ne puneam mare speranta in acest doctor. Asa ca am fugit la farmacia indicata de el, cu vreo 5 milioane de lei in buzunar pentru 5 flacoane injectii. Surpriza a fost ca pana la urma acestea au costat 15 milionane. Iarasi nici o problema ne spunem... mergem acasa sa mai luam bani.
Incep tratamentul... dureros. Dureros pentru ca acestea erau uleioase si trebuiau facute incet. Dupa 2 saptamani le termin si plecam la mare, unde hotarasem sa "prestam". Timpul trece, iar rezultatul a fost 0. Decidem sa iau o pauza, deoarece aceste injctii hormonale imi afectasera foarte mult starea psihica. Trece luna august, cu dezamagiri, iar restul lunilor din 2001 trec din ce in ce mai greu.
In luna Ianuarie 2002, descopar ca sunt insarcinata. Fericire profunda, tipete de bucurie, intr-o dimineata de Duminica. Incepem sa dam telefoane, ca sa ne laudam. Merg la control si totul era bine. Sarcina confirmata. Cand aveam 7 saptamani de sarcina, am senzatia, la serviciu, ca trebuie sa merg neaparat la toaleta. Aici, dezamagire... Sangerasem f. putin, dar era de ajuns sa intru la banuieli. Serviciul meu se afla foarte aproape de Spitalul Filantropia, asa ca merg urgent acolo.
Diagnostic: amenintare de avort. Recomandari: o injectie, si repaus la pat timp de 3 zile, dupa care revin la control. Zis si facut. Luni, ma imbrac frumos, ca pentru "vizionarea" celui mai dorit dintre pamanteni. La echo, supriza: sarcina oprita in evolutie, suspecta de septicemie. Internare, chiuretaj pe viu, pentru ca datorita infectiei, anestezia nu isi facea efectul. Ma rog, durerea nu era nici pe departe ceea ce ma macina, ci faptul ca pierdusem ce imi era mai drag. Un copil dorit enorm de mult. Aflu ca de fapt, acele injectii cu hormoni nu trebuiau facute asa cum imi spusese marele Ancar, ci sub o monitorizare stricta a foliculilor. Asta imi sporeste si mai mult frustrarea ca nu toti medicii sunt medici.
In primavara, mergem la munte sa petrecem Pastele la o prietena. Acolo, ne iubim frumos si pasional. La sfarsitul lunii, rezultatul testului de sarcina este pozitiv. De data asta luam decizia de a nu mai spune nimanui, pana cand nu avem certitudinea ca totul este in regula. Superstiti....
Trec 7 saptamani de sarcina, iar de data asta am mici contractii si sangerare mai abindenta. Este seara la ora 11 si avem f. aproape spitalul Giulesti. De garda este Dr. Mircea Preda, care dupa consult ma interneaza si imi da "pilule" despre care nici azi nu stiu ce sunt. Ma linistesc si dorm ca un prunc toata noaptea. Dimineata vine Mircea la vizita cu o reteta in mana si imi pune urmatoarea intrebare: "Asta este reteta cu medicamentele pe care ar trebui sa le iei. Ai doctorul tau sau vrei sa colaboram impreuna?" Tonul cald pe care mi-a vorbit si in acelasi timp sinceritatea lui, m-au facut sa spun fara echivoc un hotarat :DA, cu dumneavoastra.
Cele 9 luni de sarcina au decurs greu. Controale din 2 in 2 zile, analize, teste, echografii, etc. Niciodata acest OM nu m-a lasat sa stau la rand, ca restul gravidelor, niciopdata nu mi-a primit nici o atentie. Chiar mi-a dat mobilul lui si pentru orice mi se parea mai ciudat, il sunam la orice ora. Joi, 16 Ianuarie 2003 - control. Avea sa fie ultimul. ma programeaza pentru data de 18 Ianuarie, sambata, cand este de garda, sa ma interneze pentru a naste "impreuna".
Vineri, 17 Ianuarie seara, imi fac baia de rigoare si ma asez in pat. Dupa vreo jumatate de ora simt ud. Ma iut si vad ca s-a rupt apa. ma bufneste instantaneu rasul, in timp ce sotul meu intra in panica si se duce sa se incalte, uitand de mine :). Il intorc din drum si il sun pe doctor, care era la o petrecere. Imi spune sa merg la spital, unde este de garda un prieten de al lui, iar dupa consult sa il sun sa vorbeasca el cu medicul. In 10 minute ajungem acolo, iar conversatia dintre medici a fost scurta:"Stai linistit acolo, ca nu naste pana maine la pranz, cand tu oricum esti de garda".
Normal ca acest lucru m-a inspaimantat. M-au dus direct in sala de nastere, unde eram singura. Era 11 noaptea. Moasa imi tine de urat si ma maseaza tot timpul. Stam chiar la povesti. La 4 dimineata au inceput nasterile. Veneau si plecau, iar eu ramaneam amanet. Aveam contractii, dau nu si dilatatie. medicul de garda ma consulta mereu, dar nu lua nici o hotarare. Mai erau vreo 3 ore si venea medicul meu.
La 7 dimineata, apare, madru ca o floare (si o spun cu mare drag). ma cunsulta si ma intreaba daca vreau epidurala. Spun ca ma mai gandesc 5 minute, pentru ca stiam ce inseamna asta. cand minutele de gandire au trecut, vreau sa ii spun ca Da, dar nu mai am cui: urgenta mare si doctorul meu intra in operatie. Asa ca astept in dureri. La ora 10 si jumatate dimineata simt ca momentul se apropie si le spun asistentelor. "Nu acum, iubita, ca Mircea este in cezariana", mi-au raspuns. Am noroc, ca dupa alte 10 minute, doctorul meu vine intr-un suflet si ma intreaba cum e treaba. Se uita si imi spune sa merg pe masa de nastere.
Dupa nici 5 minute imi vedeam pruncul: un baiat atat de frumos, incat m-am gandit cum am putut sa aduc pe lume asa o perfectiune.
Se apropie 18 Ianuarie, cand Robert va implini 4 anisori. Sunt mandra de el asa cum sunt mandra de mine ca am rezistat timp de atatia ani de chin.
Ii urez La multi ani, iar voua va recomand cu mare caldura doctorul Mircea Preda, care acum este la Centrul de Diagnostic si Tratament Victor Babes.
Bafta si rabdare tuturor!
Tu ce zici?
