Nastere in Londra

Scriu aceasta poveste in special pentru cele care urmeaza sa nasca in Londra pentru prima data si nu stiu la ce sa se astepte. Eu am avut o sarcina foarte usoara, nu m-am ingrasat nu am avut dureri, totul a fost mult mai bine decat as fi visat. Am decis sa nasc prin cezariana din motive personale. Pe tot parcursul sarcinii am mers la control, la inceput o data la 2-3 luni, iar pe masura ce sarcina inainta, mai des. Iar in ultima luna m-am dus in fiecare saptamana.

Am avut o falsa alarma cu aproximativ o saptamana inainte sa nasc, dar dupa o saptamana m-am dus la spital unde eram programata pentru cezariana. Am stat o noapte in spital iar a doua zi am fost luata in sala de operatie. Prietenul meu a fost alaturi de mine, dar noaptea nici un apartinator nu este lasat in spital. A fost si el in sala deci cand a avut loc cezariana.

Anestezia s-a facut in coloana vertebrala, in spate deci. Mi-a fost foarte frica, dar nu am simtit absolut, absolut nimic, chiar nimic. Eram treaza, dar treptat nu mi-am simtit picioarele si eram foarte relaxata si calma, cred ca tot efectul anesteziei a fost. Inainte de aceasta anestezie, a trebuit sa iau niste ciorapi super stramti, pe care a trebuit ulterior sa-i port aproximativ 6 saptamani pentru a evita formarea trombozelor si a unor cheaguri de sange, ce constituie cauza de deces.

In mod normal aici, la o sarcina normala, nu vine doctorul niciodata, numai moasa. Vine doctorul doar daca apar complicatii. Femeile au nascut mii de ani doar cu moasele si in Anglia acest lucru inca se mai practica. Medicul vine doar la urgente sau nasteri dificle, nu la nasteri obisnuite. In cazul meu a venit fireste, un medic pe care nu l-am cunoscut dinainte, o doctorita de fapt. Inainte l-am cunoscut pe medicul sef care m-a si programat pentru cezariana, a fost si el prezent cand am nascut dar operatia a fost facuta de aceasta doctorita.

Eu nu stiam cam cat dureaza si cum se procedeaza. Dupa ce anestezia si-a facut efect (5 min), doctorita si asistentul ei au inceput sa ma apese foarte tare pe burta. Simteam ca ma apasa cineva, dar nu ma durea deloc.

Copilul a fost scos in 5 minute sau mai putin. Am fost foarte surpinsa, credeam ca dureaza mai mult. Fetita a inceput sa planga imediat si mie mi se parea ciudat sa aud un copil plangand, nu stiu de ce, totul devenea real prea brusc, fara dureri etc. Nu am vazut nimic pentru ca s-a pus un paravan in fata mea, dar mi-a fost aratat copilul chiar cand a iesit. Ulterior, vreau sa va spun ca desi stiu ca suna ciudat, mi-au trebuit cateva luni pana ca subconstientul meu sa se impregneze cu ideea ca acesta e copilul meu.

In majoritatea datilor o strigam cu numele sorei mele, Stiu ca pare ciudat, eu am citit acelasi lucru la o alta femeie cand eram insarcinata si am zis ca e o tampenie, dar nu e asa. Daca nici nu vezi cum se naste copilul si nici nu simti nimic ceva se pierde. Totusi atasamentul mama-copil nu a avut de suferit.

Fetita a fost viata mea inca de la inceput. Dupa ce au spalat-o putin si au imbracat-o, au cantarit-o si mi-au adus-o la san. I-am dat sa suga in timp ce doctorita imi inchidea cezariana (aceasta parte cuinchisul a durat peste o jumatate de ora, dar eu tot nu simteam nici o durere). Fetita sugea foarte tare inca de la inceput, a fost o sugace profesionista :) Apoi am fost duse amandoua cu acelasi pat ce era pe roti, intr-un salon unde mai erau inca 5 femei. Fiecare pat avea de jur imprejur o draperie groasa, asa ca aveai putina intimitate.

In spatiul tau era nu numai patul ci si un fotoliu pentru vizitatori si o masa, precum si patutul copilului. Deasupra patului, pe un suport de plastic pe care puteai sa ti-l apropii cat vrei sau dimpotriva, era un ecran TV cu multe programe, un telefon si casti pentru radio. Eu nu prea am fost interesata, am dormit mult dupa operatie, cred ca organismul se resimtea totusi.

Prietenul meu a fost lasat doar pana la ora 8 seara, apoi toti apartinatorii au fost rugati sa plece. Cam la o ora dupa operatie au inceput sa apara durerile. Mi-a fost administrata o injectie si am dormit tun. Pana a doua zi nu m-am trezit deloc. Asistentele au venit si au schimbat fetita si au alaptat-o.

A doua zi a venit o asistenta si mi-a spus sa ma duc sa fac dus. Va spun ca am crezut ca glumeste dar ea a insistat spunand ca ma voi simti mult mai bine pe urma si ca trebuie sa incerc sa ma ridic din pat.

M-am dus cu mare, mare greutate pana la dus, ajutata de ea. Aveam dureri cumplite. A fost cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata mea. Am facut dus si mi-am admirat cusatura de aproximativ 8-20 centimetri, de sub burta (bikini line). Dupa dus m-am dus cu greu inapoi. De aceasta data singura, dar trebuie sa recunosc ca m-am simtit mult mai bine pe urma. A disparut teama de durere si mi-am dat seama ca nu sunt incapabila sa ma misc.

Timp de aproximativ 2 saptamani nu puteam sa ma ridic din pat pentru ca atunci cand te ridici, iti soliciti muschii abdominali, care la mine era taiati, asa ca aveam dureri foarte mari. In rest nu ma durea nimic, ma durea doar atunci cand imi solicitam acesti muschi, asa ca prietenul meu ma ajuta de fiecare data.

Dupa 2 saptamani am invatat sa ma rostogolesc intr-o parte si sa ma ridic sprijinita in mana, odata ridicata nu mai aveam nici o problema.

In spital am mai ramas 2 zile, erau 3 zile obligatorii dupa cezariana, dar eu am cerut sa ies mai repede pentru ca nu avea rost sa mai stau. Nu ma puteam odihni in acel salon unde mereu venea cineva in vizita la cele din jur. Era un du-te-vino continuu. Femeile care nasc normal sunt externate in aceeasi zi, daca nasc pana la ora 12 dimineata. Seara sunt externate sau daca nu, a doua zi.

Acasa a trebuit sa port mereu acei ciorapi super stramti inca 6 saptamani. Am facut multa miscare pentru ca exista riscul de tromboza dupa cezariana.

In spital am fost tratata la fel ca oricare pacienta nu a contat ca sunt din Romania. Totul a fost gratuit si aici nu se pune problema de bacsis sau ceva de genul acesta. Mancarea a fost buna si suficienta, puteai sa comanzi mai multe portii daca vroiai, asa ca aveam prea multa mancare, mai ales ca si prietenul meu imi aducea.

A venit o asistenta sa ma ajute sa fac baie fetitei si eu am refuzat pentru ca mi se parea mult prea fragila fetita sa i faca baie o asistenta grabita, am vrut sa ii fac baie eu. Nu concepeam sa o las pe alte maini.

Am fost externata cu o zi mai devreme deci acasa nu am avut nici o problema. A fost o asistenta care ne-a vizitat foarte des in prima luna, puteam sa-i cer sa vina zilnic, dar nu avea rost. Chiar i-am cerut sa nu vina asa des pentru ca nu avea sens. De cate ori venea imi dadea sfaturi, cantarea fetita etc.

Eu nu am avut dureri mari de la cezariana, de fapt in prima saptamana, dar am luat paracetamol, iar apoi nu am mai luat nimic pentru ca nu ma mai durea nimic, decat cand imi fortam muschii abdominali. Cand nu mi-i fortam, sau incordam, nu ma durea nimic asa ca nu avea nici un rost sa iau medicamente. In spital, am fost informata ca pot cere morfina daca am dureri mari si am vazut pe alte femei ca au cerut, dar eu am refuzat pentru ca nu aveam asa dureri mari.

Asistenta care ma vizita, mi-a scos firele de la operatie acasa. De fapt era un singur fir lung de care a tras ea putin si apoi l-am tras eu pentru ca imi era frica sa nu mi-l traga prea tare. Nu m-a durut aproape deloc. Am ramas cu o cicatrice abia vizibila, ce s-a redus si are doar 4-5 centimetri. E de grosimea unui snur foarte subtire.

Cam asta ar fi. Multumesc lui Dumnezeu ca fetita e sanatoasa si totul a decurs foarte bine. Nu am avut nici o problema si am fost tratata mereu foarte bine. La 6 saptamani dupa nastere aveam greutatea de inainte de a ramane insarcinata. Cred ca la aceasta a contribuit si faptul ca inainte de a ramane insarcinata eram intr-o forma fizica foarte buna.

Am alaptat fetita peste 15 luni, apoi am intarcat-o. Dupa aceea am inceput sa ma ingras, deci atentie, mamicilor, la perioada post-alaptare. In rest nu prea stiu ce sa va mai spun, sper sa va ajute ce am scris, in special pe cele care urmeaza sa nasteti in Anglia. Succes!