A PHP Error was encountered
Severity: Notice
Message: Memcache::connect(): Server 194.183.153.40 (tcp 11212, udp 0) failed with: Connection refused (111)
Filename: libraries/Cache.php
Line Number: 77
A PHP Error was encountered
Severity: Warning
Message: Memcache::connect(): Can't connect to 194.183.153.40:11212, Connection refused (111)
Filename: libraries/Cache.php
Line Number: 77
S-a intamplat acum 2 ani, in luna lui Martie. Credeam ca sunt iubita si ca acel copil va fi un nou inceput pt. noi, o noua etapa in relatia noastra, dar nu a fost asa. El, Bogdan, e mai mic decat mine cu 3 ani. In acea perioada nu mi se parea nimic rau sau depasit. Eu aveam 23 ani, el 20. Parintii lui erau tare de treaba, incepusem sa tin la ei f. mult, mi se pareau asa diferiti de ai mei, erau parca mai uniti.
Aveam sa aflu ca ma inselam amarnic. imi doream din suflet o familie cu Bogdan, ma saturasem doar de iesiri in oras, la un suc sau la discoteca. Vroiam mai mult. Asa ca am facut greseala vietii mele. Am ramas gravida. Vestea a picat tare rau. A avut efecte negative asupra tuturor, mai ales asupra parintilor lui, care m-au trimis imediat la cutit. "ce, toate femeile fac cate un avort, tu de ce nu?"... astea au fost vorbele femeii pe care o privisem cu atata admiratie candva. Ai mei nu au fost prea socati, la urma urmei, aveam 23 ani, eram cu Bogdan de 3 ani si ceva... Insa nu a fost sa fie. L-au fortat pe Bogdan sa ma paraseasca, si am ramas singura in fata unei decizii uriase. Toate imi mergeau prost, la serviciu nu ma mai puteam concentra, plangeam neincetat, mama imi spunea ca in ritmul asta copilul nu va fi sanatos... Bogdan ma presa sa avortez, ca "iti promit eu ca totul va fi bine". (vorbele lui). Si intr-un moment de totala confuzie si graba, am ucis acea fiinta pe care - culmea - mi-o doream atat de mult. Dar nu am avut curajul sa infrunt singura ceea ce ma astepta, iar copilul avea nevoie de UN TATA. Asa ca am ales calea cea mai gresita cu putinta.
Ce a urmat apoi, e de inteles. Eu m-am schimbat, psihic, m-am umplut de ura, o ura cum nu credeam ca voi simti vreodata. Fata de toata lumea implicata, dar mai ales fata de mine, ca am renuntat asa de simplu, ca am ales sa ucid in loc sa dau viata.
Acum, sunt in Spania, am intalnit un baiat de milioane, cu care m-am casatorit si cu care am o frumusete de baietel, sanatos si scump. Dar nu trece o zi din viata mea fara sa regret ceea ce am facut si fara sa vars pe furis cateva lacrimi pentru fiinta care a fost atat de aproape de mine pt. 1 luna jum. Si ma urasc pt. ca am fost atat de slaba si am RENUNTAT la el. Asta mi-e pedeapsa, sa traiesc zi de zi, clipa de clipa cu gandul la el si sa ii spun sa ma ierte.
Aveam sa aflu ca ma inselam amarnic. imi doream din suflet o familie cu Bogdan, ma saturasem doar de iesiri in oras, la un suc sau la discoteca. Vroiam mai mult. Asa ca am facut greseala vietii mele. Am ramas gravida. Vestea a picat tare rau. A avut efecte negative asupra tuturor, mai ales asupra parintilor lui, care m-au trimis imediat la cutit. "ce, toate femeile fac cate un avort, tu de ce nu?"... astea au fost vorbele femeii pe care o privisem cu atata admiratie candva. Ai mei nu au fost prea socati, la urma urmei, aveam 23 ani, eram cu Bogdan de 3 ani si ceva... Insa nu a fost sa fie. L-au fortat pe Bogdan sa ma paraseasca, si am ramas singura in fata unei decizii uriase. Toate imi mergeau prost, la serviciu nu ma mai puteam concentra, plangeam neincetat, mama imi spunea ca in ritmul asta copilul nu va fi sanatos... Bogdan ma presa sa avortez, ca "iti promit eu ca totul va fi bine". (vorbele lui). Si intr-un moment de totala confuzie si graba, am ucis acea fiinta pe care - culmea - mi-o doream atat de mult. Dar nu am avut curajul sa infrunt singura ceea ce ma astepta, iar copilul avea nevoie de UN TATA. Asa ca am ales calea cea mai gresita cu putinta.
Ce a urmat apoi, e de inteles. Eu m-am schimbat, psihic, m-am umplut de ura, o ura cum nu credeam ca voi simti vreodata. Fata de toata lumea implicata, dar mai ales fata de mine, ca am renuntat asa de simplu, ca am ales sa ucid in loc sa dau viata.
Acum, sunt in Spania, am intalnit un baiat de milioane, cu care m-am casatorit si cu care am o frumusete de baietel, sanatos si scump. Dar nu trece o zi din viata mea fara sa regret ceea ce am facut si fara sa vars pe furis cateva lacrimi pentru fiinta care a fost atat de aproape de mine pt. 1 luna jum. Si ma urasc pt. ca am fost atat de slaba si am RENUNTAT la el. Asta mi-e pedeapsa, sa traiesc zi de zi, clipa de clipa cu gandul la el si sa ii spun sa ma ierte.
Tu ce zici?
