Dorinta de a fi mama

Sunt casatorita de 13 ani. Inca din primul an de casnicie ne-am dorit un copil, dupa 10 luni apar primele simtome care anuntau o posibila sarcina, bucuria era de nedescris, totul arata o sarcina fara probleme; de aceea nu am mers deloc la medic.

Ma ingrasasem enorm (eu fiind miniona si slabuta), ajunsesem apoape de luna 6 si am mers la medic fiindu-mi foarte rau.

Dupa o consultatie foarte amanuntita mi s-a spus ca nu sunt insarcinata, nu pot descrie starea pe care am avut-o, nu am putut crede ce mi se spune. Am plecat de la spital in stare de soc, eram cu cumnata mea care m-a incurajat enorm de mult.

Sotul meu era plecat la un curs de perfectionare, a fost foarte dezamagit cand a aflat. Incepnd de atunci timp de 10 ani am tot facut tot felul de analize si tratamente, ajungand pana la Parascopie (o interventie chirurgicala), dar fara niciun rezulat.

Atunci doctorita care m-a tratat mi-a spus ca nu mai are niciun rost sa continui. Am sperat ca aceasta ultima interventie sa fie benefica.

Dupa operatie eram distrusa, cand a venit sotul, i-am spus plingind ca visul nostru s-a spulberat, atunci a avut un raspus care m-a surprins "si ce daca nu se poate, adoptam un copil", si cu asta a spus totul.

Totul se intimpla in octombrie 2003, iar in martie 2004 am depus dosarul pentru a adopta un copil. Pe 20 mai (in ziua de inaltarea Domnului) aveam in casa un bebelus de doar 19 zile.

Il cheama Vlad si acum are 2 ani si 6 luni, ne-a umplut casa de bucurie, a cucerit tot ce se poate; bunici, unchi, matusi, verisoare (care sunt mult mai mari ), nasi, cunostinte.

Concluzia este ca daca iti doresti cu adevarat sa fi mama poti fi si atunci cand copilul nu l-ai adus tu pe lume, dar conteaza foarte mult sa fi sprijinita de familie si in mod special de sotul tau.

Eu am avut noroc sa am un asemenea sot si pentru asta ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ascultat rugamintea. Il rugam in fiecare seara ca intr-o zi sa fiu si eu mama.

Va multumesc si va dau un pupic de la Vladut!