Si totusi cred in miracole!!

Buna! Povestea mea e una lunga ..sper insa nu si plictisitoare! In urma cu ceva ani am cunoscut pe cineva care imi oferea atentie insa nu dragoste...prietenie insa nu respect....eu am crescut intr-o casa de copii si stiu cat de mult inseamna sa ofer viitorului meu bebe tot ce nu am avut eu si de 10 ori mai mult! A trebuit sa fac 4 avorturi tocmai pt ca eram sigura ca daca voi avea un copil cu acest barbat , viatza micutului nu ar fi fost cea prevazuta de mine... asa ca desi nu sunt o fire ft puternica psihic am pus capat acelei relatii... si am inceput sa caut un partener perfect pt viitorul meu si al copilului nostru!!! Parca daca stii exact ce cauti e mai usor de gasit!! pacat insa ca trebuie sa suferi ft mult pana stii exact ce iti trebuie sa te simti implinita ca femeie! Si l-am cunoscut pe claus... la prima vedere am ramas socata... cunoscandu.ne prin internet diferenta de varsta dintre noi m-a facut sa tresar... el avea 48 ani si eu 24 Dupa 2 saptamani am ramas insarcinata... si eram sigura ca este tatal perfect pt copilul nostru... am hotarat sa pastrez copilul de data asta!!

Eram foarte fericiti!! Ne-am casatorit in danemarca cand aveam sarcina de 3 luni... la intoarcere in romania ,la un control de rutina mi s-a spus ca bebelusul a murit si ca trebuie sa fiu operata! Sunt pedepsita mi-am spus multe zile si nopti la rand! Numai ca sotul meu claus a fost ft mult apropae de mine si impreuna am trecut peste... ba chiar ne.am propus sa mai incercam ... sa nu ne dam batuti !! Si dupa 2 luni de la operatie aflu ca sunt insarcinata... numai ca bucuria nu a fost impartasita cu nimeni de data asta... am hotarat sa tinem secret... mi-am spus ca in cazul unui alt esec ar fi mai usor de trecut peste decat sa alarmam toti cunoscutii! Asa ca 6 luni de zile sarcina a mers foarte bine insa ne bucuram in tacere... Am hotart sa facem vestea publica.!!! Insa desi stiau toti cunoscutii nostri ca vom avea un copil eu tot numai credeam ca voi duce pana la sfarsit sarcina...

Fiecare zi trecuta era plina de indoiala si nelinistea unui alt esec emotional! a venit ziua de 8 iunie si la alt control de rutina mi s-a spus ca desi sunt aproape de termen sa nasc fetita (asa aflasem la o ecografie) sta cu capul sus si picioarele jos, si ca este imposibil sa nasc normal dar or sa incerce sa o intoarca ei totusi! Cum doamne sa fie posibil asa ceva?? m-ai tinut atatea zile in tensiune ca nu voi reusi si cand sunt aproape sa reusesc sa fiu mamica imi aduci alte vesti proaste?? Asa imi spuneam in timp ce claus ma incuraja si era alaturi de mine! Asa ca au incercat sa o suceasca pe micutza in burta mea insa fara succes!!! pe 10 iunie am fost programata pt cezariana si totul a fost perfect!!!

Dupa 10 minute o tineam in bratze!!! Am tipat de bucurie in sala de operatie doctorul crezand ca am dureri.