No SSO cookie
  • miki80

    cezariana vs nastere normala

    buna ziua,

    as dori daca se poate sa imi spuneti ce recomandati in situatia in care sunt diagnosticate urmatoarele probleme pentru o viitoare mamica: tiroida autoimuna, adenom hipofizar si dioptrii (-3).

    nastere normala sau cezariana? daca se poate sa-mi precizati si avantajele si dezavantajele fiecarei proceduri in situatia mea. precizez ca aceste diagnostice sunt sub tratament specializat din partea unui dr. endocrinolog.

    va multumesc anticipat foarte mult pentru lamuriri!

    0 Raspunsuri | 1639 Vizualizari

    0
    Raporteaza abuz

    Pentru trimiterea unui raspuns Autentifică-te!

  • Dr. Lacziko S. Szidonia

    Pentru a vă putea răspunde corect ar fi bine șă știu câteva detalii, de exemplu în cadrul tiroiditei, dacă funcția tirodiană este echilibrată, iar în cazul adenomului dacă e microadenom sau macroadenom (adică dimensiunea lui este mic sau mai mare), respectiv dacă e secretant sau nu ( secretă hormoni sau nu), respectiv ce medicamente luați.

    Deci răspunsul meu va fi unul general.

    Tiroidita autoimună nu afectează decursul sarcinii dacă secreția tiroidiană nu este modificată sau este echilibrată medicamentos. Dacă sunteți sub supravegherea unui endocrinolog, mă gândesc că este în regulă. Trebuie să știți că, dacă sunteți sub tratament cu hormoni tiroidieni, medicul vă poate crește doza, deoarece crește necesarul.

    Despre adenom, cel mai frecvent este microadenom, și secretă prolactină, dacă e așa nu afectează demersul sarcinii și cel mai adesea nu necesită nici tratament.

    Miopia cu dioptrii -3 de asemenea nu este afectată de sarcină sau naștere, peste -7 sau chiar mai mult și dacă se asocoază cu retinopatie (adică afectarea retinei) atunci e risc de dezlipire a retinei în expulzie. Din cele spuse cred că reiese că afecțiunile pe care le aveți nu au indicație de operație cezariană, sigur cu rezerva că lucrurile stau așa cum le-am descris, sau nu apar alte complicații.

    Nașterea naturală este modalitatea cea mai bună de naștere pentru mamă și făt, dacă nu există contraindicații, este o experiență unică, merită încercat.

    Să aveți o sarcină ușoară.

    Dr. Lacziko S. Szidonia a raspuns in 13.03.2013

Raporteaza abuz

Nume Adresa email
 
Motivul raportarii
 
Mesaj
 
Reclama
close_button

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?