Terapii naturiste

Paradoxal, pe masura ce se dezvolta civilizatia noastra, cultivand procedee tehnice tot mai sofisticate, cu unicul scop de a face viata mai buna si mai usoara, nereusind in schimb decat sa o complice, omul tinde spre naturalete si simplitate.

Resimte acut instrainarea, departarea de natura si traieste in mod grav repercusiunile. Sa justifice acest lucru nevoia de a redescoperi vechile valori?

Acum natura creste in ghiveci pe balcon sau in inguste ochiuri de asfalt, cu suflet vested si frunze obosite, coplesita de praf, zgomot si atata fum.

Intre timp industria farmaceutica se straduieste sa ofere viata in capsule mici, administrate cate una sau doua pe zi, inainte sau dupa masa, cu scopul de a ne insanatosi, de a ne creste pofta si speranta de viata.

Se lupta sa ne invinga bolile, iar cand nu reuseste, este imediat secondata de chirurgie, care extirpa raul din radacini. Avem solutii pentru toate.

Avem aparate care respira pentru noi, ce nevoie mai avem de aer?! Mecanizam inimi, le schimbam intre ele. Ne putem face "suflete pereche", daca avem putina rabdare sa creasca din sticluta si ne putem privi in ele ca intr-o oglinda.

Ce mai, viata merge ca pe roate, iar cand se poticneste, am bagat-o in priza si porneste iar. Nu este o culme a civilizatiei moderne?

Atunci ce-l face pe om sa vrea sa retraiasca simplul, naturalul, firescul? Cum de, in ritmul pe care il parcurge, mai are timp sa-si dea seama ca de fapt ii lipseste insasi viata?

Sa fi inteles oare ca solutiile pe care i le ofera civilizatia moderna se refera doar la inlaturarea efectelor, pe care in acelasi timp tot ea le fabrica, intr-un cerc vicios extrem de periculos?

Sa fi inteles oare ca e mai important sa previi sau sa preintampini raul inlaturand cauzele? Poate asa se explica de ce tot mai multi se indreapta spre cultivarea metodelor de mult uitate.

Metode care implica o reorientare catre noi insine, catre a ne redescoperi natura si nevoile firesti.

Tot mai multi isi pierd increderea in tehnicile artificiale de a contracara boala, in medicamentele procesate sintetic, ale caror efecte secundare sunt mai multe decat cele curative si incearca un tip de existenta naturala in care apa, aerul, soarele, padurea, miscarea sunt cele mai sigure doctorii.

In plus de asta, ne sunt la indemana, nu costa nimic, iar administrarea lor chiar implica placere, nemaifiind nevoie sa ne strambam si sa ne tinem de nas cand inghitim fiola miraculoasa, ce contine secretul vindecarii noastre.

In aceste conditii si dictonul "adevarul este amar precum doctoria, dar vindeca", isi pierde din sens. Este de preferat "adevarul ne face liberi!".

Sa purcedem deci spre a redescoperi adevarul despre noi si despre lucrurile din jurul nostru, care au fost tot timpul aici, gata sa ni se ofere, insa perceptiile ne-au fost tot mai atenuate, simturile ne-au fost adormite, necesitatile vitale amortite.

Inca din cele mai vechi timpuri se cunosteau si se exploatau efectele curative ale simplelor elemente naturale ce fac parte in mod firesc, din noi, din viata noastra. Astazi se numesc un pic pretios terapii, terapii naturiste.

A respira aer curat de munte este terapie si are si un nume: climatoterapie. A te balaci in apa este de-a dreptul hidroterapie, daca se mai face si la mare, in plin soare, sa fiti convinsi ca tocmai practicati talasoterapia si curele heliomarine.

O plimbare prin padure este tratament sigur. Ii zice silvoterapie.

Aceste terapii aduc un plus de incredere intr-o lume mai buna, mai frumoasa, cu frunti descretite si zambet, in care copiii sa ni se poata juca sanatosi si veseli.

Este o propunere alternativa, de viata plina, in care iti poti permite sa rupi ritmul, oprindu-te sa admiri o floare, sa te umpli de parfumul din aer sau sa traiesti irizatiile unui apus de soare.

Ei bine pana si acestor lucruri, altadata firesti, li s-a dat astazi un nume, pentru a li se sublinia valoarea si raritatea: terapie florala, aromoterapie, cromoterapie.