Ticurile copiilor

Prin repetarea unei actiuni pana la reproducerea acesteia in mod inconstient, ticurile copiilor includ o gama larga de comportamente precum:

- Suptul degetului mare;

- Vocalizare repetitiva;

- Rosul unghiilor;

- Trasul parului;

- Tinerea respiratiei;

- Lovirea cu capul;

- Manipularea, miscarea partilor de corp;

- Leganarea corpului;

- Lovirea sau muscarea lor insisi.

Toti copiii vor manifesta tulburari repetitive la un anume stadiu al dezvoltarii, dar faptul ca le consideram sau nu tulburari, depinde de frecventa si persistenta lor si de efectul pe care le au asupra functiilor fizice, emotionale sau sociale la copii.

Aceste comportamente de obisnuinta pot avea originea din miscari intentionate, care devin repetate si apoi incorporate in obisnuinta copilului. Unele obiceiuri vin din imitarea comportamentului unui adult.

Altele, precum tragerea parului sau lovirea cu capul apar din asigurarea unei forme de furnizare senzoriala si confort pentru atunci cand copilul este singur.

Suptul degetului mare este un lucru relativ normal pentru copii. Daca continua, poate sa intervina in alinierea dintilor cand acestia cresc. Este un obicei de confort si parintii ar trebui sa incerce sa ignore, in timp ce incurajeaza copilul si ii asigura alte aspecte ale activitatii copilului lor.

Ticurile sunt miscari repetitive ale unor grupuri de muschi care reduc tensiunea aparuta in urma unor stari fizice sau emotionale, cel mai des implica capul, gatul si mainile.

Este dificil pentru un copil care are tic sa se abtina chiar si pentru o perioada scurta. Presiunea parintilor poate exacerba, in timp ce ignorarea poate reduce ticul.

Ticurile se pot diferentia ca fiind miscari distonice sau diskinetice, in functie de absenta lor sau nu in timpul somnului.

Balbaitul nu este un obicei de reducere a tensiunii. Apare la 5% dintre copii in perioada cand incep sa invete sa vorbeasca. Circa 20% dintre acestia vor prezenta balbaiala si cand sunt adulti.

Fenomenul este mai predominant la baieti decat la fete. Initial este mai bine sa fie ignorata problema, din moment ce in majoritatea cazurilor se rezolva de la sine. Daca vorbirea intrerupta, nefluenta persista si este un motiv de ingrijorare, trebuie consultat un logoped.

Tulburari de anxietate

Anxietatea si frica sunt parte a dezvoltarii normale, totusi, daca persista si devin generalizate, pot duce la o conditie de incapacitate sociala si necesita interventie.

Aproximativ 6-7% dintre copii pot dezvolta tulburari de anxietate si cam o treime dintre acestia pot fi supra-anxiosi si tot cam atatia vor dezvolta o fobie.

Tulburarea de anxietate generalizata, fobia sociala izbucnita in copilarie, tulburarea anxioasa de separare, tulburarea obsesiv-compulsiva si fobia sunt demonstrate de o frica specifica sau difuza, dupa toate probabilitatile sunt cauzate de anumite situatii.

Fobia de scoala apare la 1-2% dintre copii, din care s-a estimat ca circa 75% pot suferi de un anume grad de depresie sau anxietate.

Se poate stapani prin tratarea psihiatrica de baza, terapie de familie, instruirea parintilor si legatura cu scoala pentru investigarea posibilelor motive pentru refuz si negocierea reintegrarii in scoala.

Comportament disruptiv

Multe dintre comportamente, care probabil sunt nedorite dar normale la un stadiu de inceput al dezvoltarii, pot fi considerate patologice cand apare la o varsta mai mare.

La copilul mic multe comportamente, cum ar fi tinerea respiratiei sau iesirile temperamentale sunt probabil rezultatul unei furii si frustrari in a controla mediul inconjurator.

Pentru unele dintre aceste situatii este intelept ca un parinte sa evite un raspuns punitiv si daca este posibil, sa se indeparteze de langa copil sau din camera copilului.

Este cel mai probabil ca micutul sa se sperie de intensitatea propriului comportament si va avea nevoie de alinare si asigurare ca totul este in regula.

In timp ce unele incidente izolate de furt sau minciuna sunt aparitii normale in dezvoltarea timpurie ale copilului, totusi au nevoie de interventie daca sunt persistente.

Chiulul, incendierea premeditata, comportamentul antisocial si agresivitatea nu trebuie considerate ca parte a dezvoltarii normale.