Ursul pacalit de vulpe

Sazand vulpea cu botul intins pe labele de dinainte, ii vine miros de peste. Atunci ea ridica putin capul si, uitandu-se la vale, in lungul drumului, zareste venind un car tras de boi.

- Bun! gandi vulpea. Iaca hrana ce-o asteptam eu. Si indata iese de sub tufa si se lungeste in mijlocul drumului, ca si cum ar fi fost moarta.

Carul apropiindu-se de vulpe, taranul ce mana boii o vede si, crezand ca-i moarta cu adevarat, striga la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Taranul vine spre vulpe, se uita la ea de aproape si, vazand ca nici nu sufla, zice: Bre! daappppa cum naiba a murit vulpea asta aici?!

Ti!... ce frumoasa cataveica am sa fac nevestei mele din blana acestui vulpoi! Zicand asa, apuca vulpea de dupa cap si, tarand-o pana la car, se opinteste s-o arunca deasupra pestelui. Apoi striga la boi: "Hais! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.

Taranul mergea pe langa boi si-i tot indemna sa mearga mai iute, ca s-ajunga degraba acasa si sa ieie pielea vulpii.

Insa, cum au pornit boii, vulpea a si inceput cu picioarele a impinge pestele din car jos. Taranul mana, carul scartaia, si pestele din car cadea. Dupa ce hoata de vulpe a aruncat o multime de peste pe drum, binisor sare si ea din car si, cu mare graba, incepe a strange pestele de pe drum. Dupa ce l-a strans gramada, il ia, il duce la vizuina sa si incepe a manca, ca tare-i mai era foame!

Tocmai cand incepuse a manca, iaca vine la dansa ursul.

- Buna masa, cumatra! Ti!!! daappppa ce mai de peste ai! Da-mi si mie, ca tare! mi-i pofta!

- Ia mai pune-ti pofta-n cui, cumatre, ca doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca ti-i asa de pofta, du-te si-ti moaie coada-n balta, ca mine, si-i avea peste sa mananci.

- Invata-ma, te rog, cumatra, ca eu nu stiu cum se prinde pestele.

Atunci vulpea ranji dintii si zise:

Alei, cumatre! daappppa nu stii ca nevoia te duce pe unde nu-ti e voia si te-nvata ce nici gandesti? Asculta, cumatre: vrei sa mananci peste? Du-te desara la baltoaga din marginea padurei, vara-ti coada-n apa si stai pe loc, fara sa te misti, pana despre ziua; atunci smunceste vartos spre mal si ai sa scoti o multime de peste, poate indoit si-ntreit de cat am scos eu.

Ursul, nemaizicand nici o vorba, alearga-n fuga mare la baltoaga din marginea padurei si-si vara-n apa toata coada!... In acea noapte incepuse a bate un vant race, de ingheta limba-n gura si chiar cenusa de sub foc. Ingheata zdravan si apa din baltoaga, si prinde coada ursului ca intr-un cleste.

De la o vreme, ursul, nemaiputand de durerea cozei si de frig, smunceste o data din toata puterea. Si, sarmanul urs, in loc sa scoata peste, ramane farappppa de coada!

Incepe el acum a mornai cumplit s-a sari in sus de durere; si-nciudat pe vulpe ca l-a amagit, se duce s-o ucida in bataie. Dar sireata vulpe stie cum sa se fereasca de mania ursului.

Ea iesise din vizuina si se varase in scorbura unui copac din apropiere; si cand vazu pe urs ca vine fara de coada, incepu a striga:

- Hei cumatre! Dar ti-au mancat pestii coada, ori ai fost prea lacom s-ai vrut sa nu mai ramaie pesti in balta?

Ursul, auzind ca inca-l mai in si in ras, se inciudeaza si mai tare si se rapede iute spre copac; dar gura scorburei fiind stramta, ursul nu putea sa incapa inlauntru.

Atunci el cauta o creanga cu carlig si incepe a cotrobai prin scorbura, ca sa scoata vulpea afara, si sa-i deie de cheltuiala... Dar cand apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga:

"Trage, nataraule! mie nu-mi pasa, ca tragi de copac..." Iar cand anina carligul de copac, ea striga: "Valeu, cumatre! nu trage, ca-mi rupi piciorul!"

In zadar s-a nacajit ursul, de-i curgeau sudorile, ca tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.

Si iaca asa a ramas ursul pacalit de vulpe!

Ion Creanga
Anecdota tiparita prima oara in Albumul macedo-roman, Bucuresti, 1880