Peter cel orfan (ep. 2 seria a II-a) de Diana Manolescu

Peter cel orfan (ep. 2 seria a II-a) de Diana Manolescu Toti isi luara ramas bun de la micutul lor prieten, iar Peter nu putea uita toate?‚ acele urari de bine si rugaminti de a nu pleca. Dar el, ambitios de fire, nu se lasa. Desi,facea cam pe... grozavul. Nu putea ascunde faptul ca ii era tare greu sa plece. Cum putea parasi toate acele amintiri frumoase?! Toate acele prietenii... Toate acele lucruri minunate, pe care era constient ca le putea pierde pentru... totdeauna. Si merse ce merse, mai manca ce mai manca, ca doar burtica goala nu tine minte de imprejurari... Si mai se opri, caci drumul era tare lung si obositor. Dar, dupa vreo ora, doua de mers continuu, la marginea unei stradute, vazu o doamna care se asemana cu profesoara sa. Merse cu ochii mari spre dansa si sari s-o imbratiseze, dar doamna respectiva se indeparta speriata si ii spuse micutului: -Copile, te-ai ratacit? Dand din cap, pentru a se trezi, Peter raspunse politicos: -Ma scuzati!V-am confundat! Si mergand, continua: -Am crezut ca sunteti... o amintire... Si pleca dezamagit. Lacrimile incepura a-i curge si incepu a se balangana de parca ar fi ametit... -Ce se-ntampla cu mine? Parca... Parca... Parca se invarte toata lumea cu mine... Peter lesina... La cativa metri mai incolo, era un... sa-i spunem asa... un nevoias, care se sperie cand il vazu pe Peter la pamant, zacand in mijlocul strazii. Din cati oameni treceau, nimeni nu se oprea sa-l ridice. Dar acel om avu suflet, desi era sarac, mai sarac decat bietul Peter si totusi cu-o inima asa de mare. Batranul se apropie de Peter, care in continuare nu scotea niciun cuvant. Va urma