Mama - poezie de George Cosbuc

Mama

de George Cosbuc

In vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau in cale
Iar plopi in umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara -
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.



Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din când în când
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colturi de odaie.



Cu tine doua fete stau
Si torc in rand cu tine;
Sunt inca mici si tata n-au,
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Incepe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai ingandurata.



Si firul tau se rupe des,
Caci ganduri te framanta,
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tinta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cand firul se desfira...
Te uiti la el si nu-l radici,
Si fetele se mira.



...O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti -
"Ce vezi?" intreab-o fata.
"Nimic... Mi s-a parut asa!"
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plans de-ngropaciune.



Intr-un tarziu, neradicand
De jos a ta privire:
"Eu simt ca voi muri-n curand,
Ca nu-mi mai sunt in fire...



Mai stiu si eu la ce gandeam?
Aveti si voi un frate...
Mi s-a parut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.



Dar n-a fost el!... Sa-l vad venind,
As mai trai o viata.
E dus, si voi muri dorind
Sa-l vad odata-n fata.
Asa vrea poate Dumnezeu,
Asa mi-e datul sortii,
Sa n-am eu pe baiatul meu
La cap, in ceasul mortii!"



Afara-i vant si e-nnorat,
Si noaptea e tarzie;
Copilele ti s-au culcat -
Tu, inima pustie,
Stai tot la vatra-ncet plangand;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tarziu cu mine-n gand,
Ca sa visezi de mine!