Greselile noastre si iubirea neconditionata fata de copiii

Relatiile dintre parinti si copii sunt speciale si trebuie construite cu grija, cu rabdare, cu intelepciune, in timp.

Este foarte important ca din mica copilarie si pana la delicata si dificila adolescenta, copilul sa stie, sa inteleaga si sa fie absolut convins ca parinte este cel mai bun prieten, primul sprijin si primul suport.

Nu va  mirati daca copilul tipa la alti copii sau chiar la proprii frati. O face pentru ca v-a vazut si auzit pe dumneavoastra, parintii lui.

Principiul imitatiei este mai puternic decat daca ii vei spune de zece ori, fie sa nu mai tipe, fie ca ceea ce puteti face dumneavoastra el nu are voie.

Pana la 8-10 ani, copiii imita atitudinea si comportamentul parintior. Mai mult, le intra in sange, devine trasatura de personalitate.

De aceea este important sa stabiliti o relatie de egalitate, oferiti-le explicatii pentru greselile dumneavostra, plasandu-va  pe o treapta superioara, pentru ca va recunoasteti greseala.
 
Nu conditionati mancatul lucrurilor sanatoase cu recompense dulci. Niciodata! Evident ca cei mici au nevoie de bucuria dulciurilor, dar acestea trebuie oferite pur si simplu.

Desertul la masa trebuie sa fie compus din fructe sau dulciuri preparate in casa, infinit mai sanatoase decat cele din comert. Astfel, copii vor dobandi obiceiuri alimentare sanatoase.

Increderea in sine este un detaliu foarte important al personalitatii, care se construieste prin incurajari, prin laude, prin aprecierea efortului si a reusitelor.

La fel de important pentru personalitatea copilului este si recunoasterea propriilor capacitati si a limitelor.

Daca micutii vor fi laudati pentru fiecare gest pe care il fac, isi vor construi o imagine de sine gresita si vor fi extrem de expusi si vulnerabili in momentul in care vor intra in competitia reala care este viata.

Socul va fi foarte mare. De la cinci-sase ani copiii trebuie laudati doar daca ceea ce fac merita lauda parintilor.

Copiii au nevoie de critica, de justa si reala apreciere, tot asa cum are nevoie si de incurajari, dar toate trebuie sa fie pe masura varstei si a reusitelor sale.

Si cine poate fi un critic mai onest si mai sincer decat parintele? Daca lauda si critica sunt reale, si corespund realitatii, copiii vor intelege sa faca diferenta intre valoare si non-valoare, intre bine si rau, in ultima instanta.
 
Copiii, pana in pargul adolescentei si chiar dupa, vor sa fie luati in seama, in ansamblul lor. Ei nu vor intelege, prin 'esti lenes', doar ca ii acuzati ca nu au dus gunoiul sau nu si-au facut curat in camera, ci vor lua in sensul cel mai larg afirmatia dumneavoastra.

Problema este delicata si va obliga ca si parinti, sa fiti foarte atenti si cu felul in care criticati si cu ceea ce criticati.

O solutie ar fi aceea de a combina critica cu lauda. O alta cale de a transmite mesaje critice copiilor ar fi aceea de a exprima ceea ce simtiti fata de actiunile lor.

Nu spuneti “Esti murdar”, ci “Sunt dezamagita pentru ca ti-ai murdarit pantalonii. Imi placeau!". Adoptarea unei astfel de atitudini are rezultate mult superioare criticii pure, mai ales la copiii mai mari.

De obicei, suntem tentati sa oferim copiilor tot ceea ce vor, pentru a evita conflictele,si este gresit. Copiii nu trebuie sa creada ca tot ceea ce vor obtin.

Autoritatea parintelui trebuie sa fie inteleasa corect si de copil si de adult. Este cheia unei bune educatii si a increderii intre copil si parinte.

Inainte de a impune copiilor ceva, ganditi-va daca lucrul respectiv merita cu adevarat tratat cu “autoritate”. Daca nu, tocmai pentru a le castiga respectul, lasati-le posibilitatea sa aleaga.

Ganditi-va de doua ori inainte de a le impune ceva. Cel mai important este ca atunci cand ati spus copiilor ca TREBUIE sa faca un anumit lucru, sa nu reveniti asupra deciziei luate.

Daca ati spus TREBUIE, orice negociere inceteaza.

Atentie! Masura sa fie una corecta si echitabila. De autoritatea parinteasca nu trebuie sa profitati!