Asteptarile prea mari ale parintilor pentru copiii lor

Asteptarile pe care le au parintii de la copiii lor sunt cu doua sensuri.

Daca ai asteptari prea mari de la copii, acestia vor fi descurajati deoarece stiu ca nu iti pot intruni asteptarile.

Daca ai asteptari prea mici, ei le pot intruni si vor oferi foarte putin.

Cheia este ca asteptarile tale sa fie corelate cu aptitudinile copiilor tai.

Copiii mici vor in general sa ajute in casa si sa faca anumite lucruri singuri, dar uneori, in aglomeratia vietii, uitam sa le dam sansa sa faca anumite lucruri ei insisi.

Asa ca asezam cestile si farfuriile pe masa pentru ei, dezbracam si imbracam copiii mici, care de-abia incep sa umble si ii ajutam sa se hraneasca o perioada mult prea mare.

Atunci cand copiii intra la scoala, le facem ghiozdanele, vorbim in locul lor in magazine sau atunci cand i se adreseaza vreun adult si din obisnuinta, le turnam bautura in pahare si le pregatim mancarea, lucruri pe care sunt capabili sa le faca singuri, chiar daca la nivelul la care pot fi facute de un copil.

Fiind parinti buni, nu ii lasam pe copiii nostri sa isi doreasca ceva prea mult timp si ne grabim sa facem viata mai usoara pentru ei si pentru noi.

Dar a fi un bun parinte este un lucru greu. Vom putea vorbi de parinti responsabili in ziua in care acestia vor intelege responsabilitatea, in special cand vine vorba ca pustii lor sa se descurce singuri.

Acest lucru nu inseamna ca un copil de patru ani poate sa gateasca o masa cu trei feluri de mancare sau ca isi va face patul in fiecare zi. Independenta se castiga, mai degraba, cu incetul, parintele fiind cu un pas inaintea stagiului de dezvoltare al copiilor.

Asa ca faptul ca te ajuta sa pui legumele pe blatul de bucatarie este un pas in directia pregatirii unei mese, iar aranjarea ursuletului de plus si a paturii este un pas spre a il invata sa faca patul.

Parintii responsabili ii ofera puncte de sprijin pentru a lasa independenta sa se manifeste.

Asteptarile se extind si asupra procesului de invatare si dezvoltare al copiilor. Trebuie sa stim ce fel de asteptari sa avem de la ei, in caz contrar copiii vor fi descurajati sa mai incerce si pur si simplu vor renunta.

In special primul nascut dintr-o familie este cel de la care parintii au asteptari extraordinar de mari cu privire la invatare si dezvoltare. Primii nascuti, ca grup, isi asuma foarte rar riscul atunci cand vine vorba sa se revolte si sa incerce lucruri noi.

Drumul spre noutate si aventura este presarat cu incertitudini, ceea ce creste riscul de a face greseli. Multi copii care sunt primii nascuti intr-o familie evita sa isi exprime propria parere din cauza ca sunt inhibati de asteptarile mari pe care le au parintii de la ei.

Asteptarile noastre cu privire la capacitatea de invatare a copiilor nostri trebuie sa fie pozitive si realiste.

Trebuie sa le aratam prin intermediul limbajului si al comportamentului ca avem incredere in ei ca vor avea succes intr-o gama larga de domenii, din momentul in care socializeaza pana cand invata sa citeasca, dar aceste asteptari trebuie sa se bazeze pe realitate si nu pe imaginatie.

Asta inseamna ca trebuie sa cunoastem capacitatea copiilor nostri si sa evitam sa comparam modul lor de invatare si dezvoltare cu cel al altor copii.

Este mai usor de spus decat de facut, deoarece este tentant sa ne evaluam propriul nostru succes ca parinte prin intermediul modului in care copiii nostri se dezvolta si se comporta.

Este mult mai bine sa privesti lucrurile in mod realist, astfel, cand copilul tau se descurca mai greu, din punct de vedere academic, in comparatie cu ceea ce sperai tu, atunci poti accepta aceasta situatie.

Ai rabdare, ajuta-l sa-si dezvolte aptitudinile si atitudinea pentru a reusi, dar mentine-ti asteptarile in limitele posibilitatilor sale.

Pentru parinti, nu exista raspunsuri, ci doar probleme. Dar merita sa te gandesti la notiunea de asteptare, deoarece interactionam cu cei mici in fiecare zi si trebuie sa incercam sa avem asteptari pozitive si realiste.