Plansul controlat

Multi parintii insa sunt reticenti in ceea ce priveste aceasta metoda. Nu exista pana in prezent studii care sa confirme insa nivelul de stres la care parintii isi supun copii in incercarea de a-i face sa planga doar cu un motiv intemeiat.

Copiii care sunt fortati sa doarma singuri (sau sa planga, pentru ca multi nu dorm) pentru multe ore, pierd din nutrienti si stimularea senzoriala, cum ar fi atingerea, care este la fel de importanta ca hrana la dezvoltarea unui copil. Sa lasi un copil sa planga mult pentru a-l invata o rutina stricta cand de fapt, lui ii poate fi foame, este la fel ca atunci cand te astepti ca un adult sa faca un exercitiu extenuant cu un aport scazut de hrana. Rezultatul energiei pierdute prin plans, in timp ce este privat de mancare poate duce la pierdere in greutate sau o dezvoltare incompleta.

Sa lasi un copil sa planga evoca un raspuns psihologic care creste nivelul hormonilor de stres. Copiii care plang fara sa fie linistiti experimenteaza o crestere in numarul batailor inimii, temperaturii corpului si a tensiunii arteriale.

Aceste reactii cel mai probabil duc la supraincalzire si impreuna cu vomitatul datorat stresului extrem pot fi cauza sindromului mortii subite la bebelusii vulnerabili. Pot exista si alte efecte emotionale pe termen lung. Bebelusii au nevoie de ajutorul nostru sa invete cum sa isi regleze emotiile, asta inseamna ca atunci cand noi raspundem si le calmam plansul, ii ajutam sa inteleaga faptul ca atunci cand sunt suparati, ei pot sa se linisteasca.

Pe cealalta parte, cand copilasii sunt lasati singuri sa planga, ei nu reusesc sa invete ca isi pot regla singuri emotiile.

Aceste schimbari pot afecta memoria, atentia si emotia si pot declansa un raspuns exagerat la stres de-a lungul vietii, inclusiv o predispozitie la anxietate mai tarziu in viata si tulburari depresive. Daca bebelusul este expus prea mult timp sau la prea multe situatii stresante (cum ar fi lasat sa planga mult timp) creierul sau este inundat de cortisol astfel ca va produce prea mult sau prea putin cortisol de cate ori copilul va fi supus la stres.

Prea mult cortisol produce depresie si frica; prea putin cortisol este legat de agresiune si detasare. Nivelul de stres la copii poate avea implicatii si la invatare. Desi pare destul de normal ca un copil linistit va fi mai receptiv la invatat, studiile arata ca acei copii care au cele mai scazute scoruri la testele mentale si de abilitate motorie, au fost aceia care au avut cele mai mari nivele de cortisol in sange.

Unul din argumentele pentru folosirea plansului controlat este pentru ca „functioneaza”, dar poate definitia succesului trebuie sa fie examinata mai atent. In numarul mic de studii facute, in timp ce majoritatea bebelusilor se vor opri din trezit atunci cand sunt lasati sa planga, „succesul” variaza de la o ora in plus la somn in fiecare seara la o diferenta infima intre copii care au fost invatati sa doarma si cei care nu au fost invatati, dupa opt saptamani.

Un studiu recent facut de o revista de specialitate a aratat ca 57% din mamele care au raspuns la chestionar au incercat plansul controlat, 27% au spus ca n-au avut succes, iar 27% au spus ca a functionat pentru una-doua nopti si doar 8% au spus ca plansul controlat a functionat mai mult de o saptamana. Acest lucru sugereaza urmatoarele: chiar daca un regim mai dur functioneaza la inceput, bebelusii vor incepe mai mult ca sigur sa se trezeasca noaptea din nou pe masura ce ajung la noi trepte de dezvoltare sau dimpotriva, ei pot deveni mai linistiti si sa doarma (fara nicio interventie) pentru ca ajung la niveluri de dezvoltare potrivite. 

Plansul controlat si alte regimuri similare pot functiona in autolinistire, un bebelus care doarme singur.

O mama spunea urmatoarele: „Dupa o saptamana de plans controlat, a dormit, dar nu a mai spus niciun cuvant (pana atunci rostea cuvinte). In ultimul an, a refuzat orice contact fizic din partea mea. Daca se loveste, merge la fratele sau mai mare (prescolar) pentru alinare. Ma simt devastata ca mi-am ranit copilul.”Este chiar principiul de baza care face ca plansul controlat sa functioneze care ne ingrijoreaza: cand plansul controlat „reuseste” sa invete un copil sa adoarma singur, este datorita unui proces pe care neurobiologistul Bruce Perry il numeste „raspunsul infrangerii”.Normal, cand oamenii se simt atacati, corpurile noastre se umplu de hormoni de stres si noi intram intr-o stare de „lupta” sau „fuga”.

Oricum, copiii nu pot sa lupte sau sa fuga, asa ca ei isi comunica nelinistea prin plans. Cand plansetele unui copil mic sunt ignorate, aceasta trauma provoaca un raspuns de „inghetare” sau „infrangere”. Copiii isi abandoneaza in final plansetele pentru ca sistemul nervos inchide durerea emotionala si lupta de a cauta ajutor.

O explicatie pentru succesul plansului mult este ca atunci cand raspunsul de infrangere este declansat la copilas de multe ori acesta se va obisnui cu aceasta reactie.

Daca „succesul” somnului este datorat principiilor de comportament (adica, lipsa „recompensei” cand un copil se trezeste noaptea) sau daca bebelusul este coplesit de o reactie stresanta, cel mai trist risc dintre toate este ca in timp ce el incearca sa comunice in singurul mod pe care il cunoaste, bebelusul care este lasat sa planga pentru a-l invata sa doarma va invata o lectie mai cruda – ca nu va putea face diferenta, asa ca intrebarea este care este scopul cererii ajutorului.